Persanele

The Persians

Autor: Sanam Mahloudji

Elizabeth, matriarha familiei Valiat, a ales să rămână în Teheran după Revoluția Islamică. Trăiește izolată, singura vizitatoare fiindu-i Niaz, nepoata rebelă și petrecăreață, care reușește să supraviețuiască sfidând codul islamic opresiv.

Fiicele lui Elizabeth s-au stabilit în Statele Unite ale Americii: Shirin, organizatoarea de evenimente carismatică și flamboaiantă din Houston, și Seema, idealista cu capul în nori ajunsă casnică, lâncezind pe colinele însorite din Los Angeles. Apoi mai e Bita, o studentă la Drept dezamăgită, din New York, care încearcă să-și găsească scopul în viață.

Atunci când vacanța anuală la Aspen eșuează lamentabil, iar Shirin ajunge în arestul poliției, patina de lux și extravaganță a familiei începe să crape. Shirin își propune să recâștige gloria pierdută a Valiatilor, însă cum este posibil așa ceva într-o țară în care familia ei n-a avut niciodată vreo urmă de prestigiu?

Un roman satiric și filozofic, explorând teme precum căutarea libertății sub represiunea regimului islamist, condiția femeii în Orient, cât și în Occident, rezistența prin artă și traumele pe care familiile le duc mai departe, deși pot alege și să le pună capăt.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net

Ai citit cartea?

Salvează în Raft

Alte cărți din colecția Biblioteca Polirom

Carlos Ruiz Zafon

4.7

Carlos Ruiz Zafon

4.4

Carlos Ruiz Zafon

5

Carlos Ruiz Zafon

5

Carlos Ruiz Zafon

4.2