Piatra de foc si alte povestiri

Autor: Kenji Miyazawa

Basme japoneze – povestiri fermecătoare și enigmatice cu oameni, animale și nemaipomenita lume naturală
„Colecția de față cuprinde paisprezece povestiri din care se desprind inventivitatea, notarea atentă a detaliilor, sensibilitatea și umorul autorului. Deși nu sunt explicit formulate ca atare, aproape toate povestirile ar putea fi considerate replici ale unor proverbe, indiferent din ce spațiu cultural ar proveni acestea. Marele izvor de inspirație a fost spectacolul naturii la care autorul a participat cu evlavie, uimire și admirație, recreându-l apoi în opere unice, care se adresează atât sensibilității copilului, cât și ochiului «moralizator» al adultului.

Este o carte prin care copiii le vorbesc adulților despre puterea imaginației și adulții le povestesc celor mici despre lumea în care trebuie să învețe să trăiască frumos și drept. Nu ne rămâne decât să închidem ochii să visăm, să ciulim urechile pentru a surprinde acordurile muzicii universului și să ne adunăm toate puterile să o luăm la goană pentru a străbate distanțele nemărginite dintre cele două lumi.”
Raluca Nicolae, traducătoarea povestirilor

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-606-95693-4-4
  • Editura: Alice Books
  • Traducere: Raluca Nicolae
  • Nr. pagini: 240
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2024

Alte cărți de Kenji Miyazawa

Kenji Miyazawa

-
Fii primul care evaluează cartea!