Pictand apa

Autor: Maxim Radu Niculai

S-a întâmplat să primesc manuscrisul acestei cărți chiar în momentul când un bun prieten îmi povestea cum a ajuns el la convingerea că de fapt creația e instinct: descoperise cu ani în urmă un artist involuntar, care alcătuise sute de colaje pentru propria lui nevoie, fără să-i treacă prin minte să le expună, cu acea inocență pe care numai conviețuirea cu adevărul ți-o conferă.

Aveam s-o descopăr eu însumi când, deschizând volumul lui Maxim Radu Niculai, m-am trezit în fața uneia dintre cele mai puternice surprize pe care un autor mi le-a produs de ceva vreme încoace: sunt poeme ca un arc electric, de o directețe organică, neliniștitoare, animate de preocuparea de a înțelegeceva din viață și nu de mica (și umana, în fond) ambiție de a adăuga un strop orgolios în oceanul de poeți de dinainte.

Aproape toate textele din Pictând apa s-au cerut scrise, și-au impus dreptul la existență, iar asta nu se poate mima. Cum nici efectul lor nu poate fi contrafăcut: pur și simplu le citești, te-ntorci la unele, le reiei în slow motion, și-ți dai seama că, din ce în ce, poți avea încredere în ele. - Cosmin Ciotloș

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-973-47-4411-4
  • Editură: Paralela 45
  • Categorie: Poezie
  • Nr. pagini: 144
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2025