Piele pe piele

Piele pe piele se deschide ca o farmacopee de uz interior, un indrumar pentru intelegerea distantelor, a imploziilor, a neputintelor. Volum proiectat ca un continuum de varste, deveniri si simetrii tamaduitoare, el contine si iubirea, dar si inadecvarea, si comuniunea, dar si separarea, impreuna cu putinele panacee compatibile cu crizele, mereu mocnite, corozive, constante.

Substanta care contine si hraneste, asemeni unui lichid amniotic, intregul organism poetic trezit aici la viata este memoria - destructuranta, inselatoare, dar singura capabila sa ofere un garant pentru constructul pe care il numim realitate. In Piele pe piele, Lia Faur a explorat zona liminala in care memoria se transforma in poezie, inima in placenta si praful in stele. - Alina Purcaru