Posibilitati nenumarate

Autor: Nora Roberts

Alan MacGregor știe foarte bine ce își dorește de la viață – cel puțin pe plan profesional, drumul îi este foarte clar trasat. La treizeci și cinci de ani, are o carieră politică de succes și mari șanse ca într-o bună zi să candideze la președinție. Însă fiul cel mare al lui Daniel MacGregor nu se grăbește foarte tare să se așeze la casa lui, spre marea dezamăgire a impetuosului său tată.

În momentul când dă cu ochii de Shelby Campbell, Alan știe că și-a găsit în sfârșit perechea perfectă – care se dovedește a fi total diferită de frumusețea elegantă și convențională cu care toată lumea s-ar fi așteptat să-l vadă.

Nonconformistă, vulcanică și independentă, Shelby este proprietara unui magazin de ceramică, iar un politician este ultimul bărbat de care s-ar fi gândit că ar putea să se îndrăgostească.

Cu toate acestea, tragedia care i-a marcat copilăria o face pe Shelby să încerce să-l țină la distanță pe fermecătorul senator. Alan însă este decis să-i demonstreze că viața poate oferi posibilități nenumărate, iar dragostea adevărată este cea mai importantă dintre ele…

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-606-33-0736-2
  • Editura: Litera
  • Nr. pagini: 224
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2016

Alte cărți de Nora Roberts

Nora Roberts

-
Fii primul care evaluează cartea!

Nora Roberts

-
Fii primul care evaluează cartea!

Nora Roberts

-
Fii primul care evaluează cartea!

Nora Roberts

-
Fii primul care evaluează cartea!

Nora Roberts

-
Fii primul care evaluează cartea!