Prizonierul visului stacojiu

Un regizor călătoreşte în taigaua sovietică pentru a filma un documentar intitulat Prizonierii visului stacojiu, care îi are în centru pe străinii ademeniţi de marea iluzie sovietică. Tânărul Lucien Baert, născut în 1918, se alătură unei celule a Mişcării Tineretului Comunist şi are în sfârşit şansa de a descoperi ţara visurilor sale graţie unei călătorii organizate în URSS în 1939.

Nu trece mult până descoperă că delegaţiei din care face parte i se arată un „sat Potemkin”, unde locul ţăranilor este luat de actori. Pe drumul de întoarcere, autorităţile fabrică un caz pentru a-l acuza de spionaj pe străinul vorbitor de rusă. Condamnat la opt ani de detenţie într-un lagăr de muncă forţată din Urali, în 1942 este trimis pe front. După ce-şi însuşeşte actele unui camarad ucis în luptă, supravieţuieşte luându-şi o nouă identitate şi devenind Matvei Belov. După douăzeci şi opt de ani petrecuţi în Uniunea Sovietică, dintre care paisprezece ani în Gulag, Lucien părăseşte în secret Rusia în vara lui 1967 pentru a reveni în Franţa.

Sfâşiat între două identităţi, este luat sub aripa ei de o jurnalistă care îl convinge să publice o carte ce îl va transforma într-un erou al sentimentelor antisovietice. Dar Lucien începe să se simtă un impostor, un idiot util exploatat de anticomuniştii de profesie. Aşa că, după şapte ani în Franţa, se întoarce în URSS, stabilindu-se într-un colhoz din Rovnoe, o regiune rurală considerată „fără perspective” şi condamnată la simpla supravieţuire, dar unde oamenii dau dovadă de generozitate şi solidaritate.

Numai că dezmembrarea URSS-ului şi ascensiunea capitalismului sălbatic adus de oligarhi va transforma acest scurt moment de utopie împlinită şi de vis al existenţei colective într-un coşmar.