Pseudo-Kynegetikos

Dinainte-i e spatiul nemarginit; dar valurile de iarba, cand inviate de o spornica verdeata, cand ofilite sub parlitura soarelui, nu-i insufla ingrijorarea nestatornicului ocean. In departare, pe linia neteda a orizontelui, se profileaza, ca mosoroaie de cartite uriase, movilele, a caror urzeala e taina trecutului si podoaba pustietatii [...]

Cand soarele se pleaca spre apus, cand murgul serei incepe a se destinde treptat peste pustii, farmecul tainic al singuratatii creste si mai mult in sufletul calatorului. Un susur noptatic se inalta de pre fata pamantului; din adierea vantului prin ierburi, din taraitul greierilor, din mii de sunete usoare si nedeslusite se naste ca o slaba suspinare iesita din sanul obosit al naturii.