Sandman. Jocul de-a tine
O eroină tulburată, un cap tăiat vorbitor, Cucul malefic și Stăpânul Visării sunt câteva dintre personajele fascinante din cel de-al cincilea volum al seriei, care vă va ține în suspans de la prima până la ultima pagină.
În Jocul de-a tine, ținuturile imaginare din copilăria lui Barbie se transformă într-un câmp de bătălie în care forțele binelui sunt nevoite să înfrunte Cucul, răul absolut, care dorește pieirea tuturor. Barbie e chemată în lumea din vis pentru a-și salva vechii aliați. Îngrijorate pentru ea, prietenele sale din realitate se strecoară la rândul lor în regatul lui Morfeu ca să o ajute. Însă căile visării sunt întortocheate, iar Sandman nu rămâne nepăsător când legile lumii lui sunt încălcate de muritori.
Grafică de Shawn McManus, Colleen Doran, Bryan Talbot, Stan Woch, George Pratt, Dick Giordano
Culoare de Daniel Vozzo
Coperte de Dave McKean