Sangele apa nu se face

Autor: Adrian Parvu

O cronică de familie scrisă cu sângele a trei generații, un roman fascinant despre rădăcinile noastre și felul în care ele ne ghidează mai mult sau mai puțin viața. Adrian Pârvu debutează în proză cu o povestire biografică brută despre libertate, despre vârste și conflictele lor, dar mai ales despre durerea pierderii unui copil și a regăsirii de sine prin propria istorie a sângelui.

Substantivul sânge nu primeşte plural. Poate pentru că sângele este sinonim cu infinitul, cu necuprinsul, cu nesfârşirea. Sângele a trecut prin glaciaţiuni şi diluvii, a urcat şi a coborât munţii cei mai înalţi, a traversat mări şi oceane, a străbătut câmpii nesfârşite, a învins deşerturi. Sângele ne-a proiectat minuţios şi exact. Ne-a pigmentat, făcându-ne pielea albă, roşie, neagră, galbenă. Ne-a binedimensionat scheletul. Ne-a făcut blonzi, bruneţi, şateni. Ne-a modelat chipul.

Fruntea, nasul, urechile, ochii, buzele, bărbia. Sângele ne-a ţinut pe loc milenii de-a rândul, ori, dimpotrivă, ne-a trimis către explorări revelatoare. Sângele ne-a făcut neînfricaţi sau laşi, învingători sau învinşi. Sângele ne-a selecţionat, ne-a împărţit în seminţii, în popoare, în neamuri, ne-a învăţat să ne aşezăm pe o hartă de el desenată. Harta căreia abia acum, târziu, i-am dat un înţeles elementar, trasând linia imaginară a Ecuatorului, calculând paralelele şi meridianele, stabilind Polul Nord şi Polul Sud, ghicind conturul continentelor şi făcând inventarul tuturor apelor.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-606-94529-4-3
  • Editura: Hyperliteratura
  • Nr. pagini: 224
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2018

Alte cărți de Adrian Parvu

Adrian Parvu

-
Fii primul care evaluează cartea!