Sfintenia papucilor de casa

Două mari ideologii domină societățile occidentale: declinismul și catastrofismul. De la începutul secolului, toate evenimentele par să confirme acest pronostic: încălzirea climatică, terorismul islamic, coronavirusul și războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Singura salvare posibilă este propriul cămin, ultim refugiu și protecție contra sălbăticiei. Dar casa din zilele noastre nu este un simplu adăpost, ci un spațiu în sine care înlocuiește lumea. Poți să te bucuri de pe canapea de plăcerile oferite odinioară de cinematograf, de teatru, de cafenele. Totul sau aproape totul ne poate fi livrat la domiciliu.

Și atunci de ce să ieși din casă și să te expui? Scopul eseului de față constă în analiza acestei mentalități a retragerii și a renunțării, în înțelegerea rădăcinilor sale filosofice și a formelor istorice. Fiindcă niciodată tensiunea dintre dorința de a vagabonda și înclinația spre solitudine nu a fost atât de puternică. Iar izolarea obligatorie, veritabil coșmar al ultimilor ani, pare să fi fost înlocuită în cazul multora de o autoizolare voluntară. Nu tirania sanitară ne amenință, ci tirania sedentară. Oare papucii de casă și halatul vor deveni noile embleme ale lumii viitoare?