Teatru de hartie
Un „roman-antologie” alcătuit din 38 de povestiri ale unor scriitori fictivi, cărora li se dau și scurte notițe biobibliografice inventate. Fiecare autor este dintr-una din țările în care opera lui Pavić a fost tradusă. Volumul este gândit ca o antologie a literaturii lumii, reflectând atât spiritul literaturii locale, cât și stilul unic al creației paviciene.
Este inclusiv o povestire scrisă de un autor român, Ion Opulescu, despre o aristocrată care a existat cu adevărat, Natalia Cheșco, căsătorită cu Milan I al Serbiei. Povestirile conțin „sertare” secrete care te îndeamnă să cercetezi, să gândești, să faci legătura între personaje, adesea ca un cititor-detectiv, dar care caută indicii în literatură.
O altă povestire este despre un „fotoliu de murire” în care, dacă te așezai, îți pierdeai viața. Un fotoliu care ajunge la diferite persoane, de-a lungul anilor, de la un căpitan de vas la un negustor de antichități, păstrându-și misterul. În alta, aflăm cum cântecul păsărelelor dintr-un parc parizian ascunde numele unui criminal care, cu secole în urmă, răpise pe nedrept onoare și viața femeii cu care era însurat.
- ISBN: 978-606-08-8186-5
- Editura: Corint
- Colecția: Corint Fiction
- Traducere: Mariana Ștefănescu
- Nr. pagini: 224
- Copertă: Necartonată
- An apariție: 2023