Tristetea ingerilor

Cind pleci sa infrunti viscolul si noaptea ca smoala, e bine sa mai fie cineva cu tine. Baiatul, singurul nume pe care il are eroul din Tristetea ingerilor, a aflat asta pe pielea lui: pustiit dupa moartea celui mai bun prieten, nu plecase el peste muntii inzapeziti sa duca inapoi o carte din care blindului pescar i se trasese moartea? Acum, in volumul al doilea al trilogiei islandeze, porneste din nou la drum, intr-un aprilie intunecat pe care iarna nu vrea sa-l paraseasca.

De data aceasta nu e singur: il insoteste pe Jens, postasul tinutului, abia inzdravenit dupa ce fusese dezlipit, stana de gheata, din sa – il prinsese o furtuna de zapada pe drum. Calatoria celor doi e, ca orice calatorie, prilej de a afla mai multe despre tine insuti decit despre cel cu care mergi alaturi, e invatatura si descoperire. Si, cind moartea pindeste la fiecare pas printre trimbele de zapada, calatoria e si mijloc de a pretui cit mai mult viata.