În afara insulei nu mai e nimic. Lumea a fost distrusă de o ceață care a măturat planeta, ucigând orice atingea.
Pe insulă, atmosfera e idilică. O sută douăzeci și doi de săteni și trei oameni de știință trăiesc în armonie. Sătenii se mulțumesc să se ocupe de pescuit, agricultură și ospețe, să se supună orei de stingere din fiecare noapte și în general să facă tot ce le spun oamenii de știință.
Asta până când, spre oroarea tuturor, unul dintre oamenii de știință e găsit înjunghiat mortal. Ce e mai rău, asasinarea femeii a declanșat căderea sistemului de securitate din jurul insulei, iar ceața începe să se apropie.
Întreprinzătoarea Emory și fiica ei Clara au la dispoziție 107 ore să dezlege misterul ca să-i salveze pe toți.
Însă căderea sistemului de securitate a însemnat și că toată lumea și-a pierdut orice amintire din noaptea fatidică, ceea ce înseamnă că asasinul ar putea fi oricine – chiar fără ca el însuși să știe ce a făcut.
O distopie care a avut un subiect și un spațiu foarte interesant, însă care nu a mers pnă la capăt, din punctul meu de vedere.
Finalul a fost foarte dezamăgitor, mai ales că s-a clădit mult suspans pe parcurul cărții. Am rămas cu multe întrebări.
Coperta este superbă.
