Ultimul gambit

The Final Gambit

Autor: Jennifer Lynn Barnes

Averea, viața lui Avery și toți cei pe care îi iubește sunt în primejdie în jocul care va fi pe buzele tuturor.

Pentru a moșteni miliarde, tot ce trebuie să facă Avery Kylie Grambs este să mai supraviețuiască doar câteva săptămâni la Hawthorne House. Paparazzii îi urmăresc fiecare pas. Presiunile financiare cresc. Pericolul e o realitate de zi cu zi. Iar cei care o ajută pe Avery să o scoată la capăt sunt frații Hawthorne. Viața ei este legată de a lor. Le cunoaște secretele, iar ei o cunosc pe ea.

Dar, pe măsură ce se apropie momentul în care Avery urmează să devină cea mai bogată adolescentă din lume, o nouă problemă se ivește la orizont, mai exact o musafiră misterioasă care are nevoie de ajutorul ei – și a cărei prezență la Hawthorne House ar putea schimba totul.

În scurt timp devine limpede că mai există un ultim puzzle de rezolvat, iar Avery și frații Hawthorne sunt atrași într-un joc periculos, în care au de înfruntat un adversar necunoscut și puternic.

Secrete peste secrete. Ghicitori peste ghicitori.
În această înfruntare, sunt în joc inimi și vieți – și nimic nu definește mai bine un Hawthorne decât victoria

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-606-9072-93-6
  • Editura: Storia Books
  • Seria: Jocurile mostenirii
  • Volumul: 3
  • Traducere: Alina Marc Ciulacu
  • Nr. pagini: 432
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2022

Alte cărți de Jennifer Lynn Barnes

Jennifer Lynn Barnes

-
Fii primul care evaluează cartea!

Jennifer Lynn Barnes

-
Fii primul care evaluează cartea!

Jennifer Lynn Barnes

-
Fii primul care evaluează cartea!

Jennifer Lynn Barnes

2.8

Jennifer Lynn Barnes

-
Fii primul care evaluează cartea!

Alte cărți din seria Jocurile mostenirii

Jennifer Lynn Barnes

-
Fii primul care evaluează cartea!

Jennifer Lynn Barnes

-
Fii primul care evaluează cartea!

Jennifer Lynn Barnes

-
Fii primul care evaluează cartea!