Vanessa mea cea intunecata
Anul 2000. Inteligentă, ambițioasă și foarte matură la cei cincisprezece ani ai săi, eleva Vanessa Wye se lasă prinsă într-o aventură amoroasă cu Jacob Strane, charismaticul ei profesor în vârstă de patruzeci și doi de ani.
Anul 2017. În mijlocul valului de acuzații la adresa multor bărbați puternici, pare să fi venit Ziua Judecății și pentru Strane. Bătrânul profesor este acuzat de hărțuire sexuală de către una dintre fostele lui eleve, care își caută o aliată în Vanessa. Ceea ce înseamnă că Vanessa are de făcut o alegere imposibilă: să păstreze tăcerea, rămânând de nestrămutat în convingerea ei că relația din adolescență a fost una profund consimțită și specială, sau să se redefinească atât pe ea, cât și evenimentele din trecutul ei.
Dar cum ar putea să se lepede de prima ei iubire, de omul care și-a pus atât de puternic amprenta asupra personalității ei și care a rămas, chiar și la maturitate, o prezență constantă în viața ei? E oare cu putință ca bărbatul pe care l-a iubit pe când era atât de tânără – și care pretinsese că o venera – să fie atât de diferit de cum îl crezuse ea?
- ISBN: 978-606-33-4877-8
- Editura: Litera
- Colecția: Buzz Books
- Traducere: Bianca Paulevici
- Nr. pagini: 480
- Copertă: Necartonată
- An apariție: 2020