Visul celtului

El sueno del celta

Autor: Mario Vargas Llosa

Îmbinând elemente de roman istoric cu elemente de cronică jurnalistică, Visul celtului este o transpunere în ficțiune a celor mai tulburători ani din viața unui om de legendă: Roger Casement (1864-1916), celebru diplomat britanic, ajuns apoi fervent naționalist irlandez, a cărui figură plurivalentă renaște după moartea sa.

Casement-eroul a fost unul dintre primii europeni care au denunțat ororile colonialismului. De pe urma călătoriilor sale în Congoul belgian și în Amazonia ne-au rămas două relatări memorabile. Cele două călătorii aveau să-l schimbe definitiv, inspirându-l să pornească pe un nou drum, intelectual și civic. Astfel a ajuns să înfrunte o Anglie pe care o admiră și să militeze activ pentru cauza naționalismului irlandez.

Casement-omul a fost un personaj controversat: publicarea unor fragmente de jurnal, a căror autenticitate rămâne îndoielnică, în ultimele zile din viața sa - înainte de a fi condamnat la moarte și executat sub acuzația de înaltă trădare -, a dat la iveala o serie de aventuri sexuale scandaloase, pentru care a fost disprețuit de mulți dintre compatrioții lui.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net

Ai citit cartea?

Salvează în Raft

Alte cărți de Mario Vargas Llosa

Mario Vargas Llosa

5

Mario Vargas Llosa

4.6

Mario Vargas Llosa

3.4

Mario Vargas Llosa

4.2

Mario Vargas Llosa

4.8

Alte cărți din colecția Raftul Denisei

Mario Vargas Llosa

5

Mario Vargas Llosa

4.6

Mario Vargas Llosa

3.4

Mario Vargas Llosa

4.2

Mario Vargas Llosa

4.8