Will

Autor: Mark Manson

Una dintre forțele cele mai dinamice din divertismentul contemporan, recunoscută la nivel global, își povestește viața într-o carte deopotrivă curajoasă și motivantă, care îi urmărește parcursul de învățare până în punctul alinierii perfecte a succesului exterior, fericirii interioare și conexiunii umane. Will spune povestea necenzurată a uneia dintre cele mai uimitoare evoluții în lumea muzicii și filmului.

Transformarea lui Will Smith dintr-un puști din West Philadelphia într-unul din cele mai mari staruri rap ale epocii sale, iar mai apoi într-unul din cele mai mari staruri din istoria Hollywood, e cu adevărat una de proporții epice – dar e numai jumătate din poveste.
Will Smith a crezut, pe bună dreptate, că a câștigat jocul vieții: nu numai succesul său nemaiauzit, ci și faptul că întreaga lui familie activa la vârful industriei divertismentului.

Doar că, pentru cei din jurul său, lucrurile nu au fost întocmai așa: ei s-au simțit a fi mai mult niște actori în circul lui - un loc de muncă fără pauze, pentru care de fapt nu erau pregătiți. S-a dovedit că educația lui Will Smith nu era nici pe departe încheiată.
Această carte de memorii este produsul unei călătorii profunde a descoperirii de sine, o confruntare cu tot ceea ce poate voința să împlinească și, în egală măsură, cu acele lucruri pe care voința singură nu le poate împlini.

Scrisă cu ajutorul lui Mark Manson, autorul bestsellerului Arta subtilă a nepăsării, cu vânzări de milioane de exemplare, Will este povestea felului în care un om reușește să-și stăpânească propriile emoții, scrisă ca să-i ajute pe cei care caută să realizeze același lucru.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-606-78-9281-9
  • Editură: Trei
  • Categorie: Biografie
  • Traducere: Florin Tudose
  • Nr. pagini: 400
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2021

Alte cărți de Mark Manson

Mark Manson

-
Fii primul care evaluează cartea!

Mark Manson

-
Fii primul care evaluează cartea!