Diana Ciot

O carte ca un jurnal de vacanta,un grup de turisti care se bucura de soare,mare,mancare buna si privelisti nemaipomenite,o constructie ce mi-a adus foarte mult aminte de Agatha Cristie si o crima care apare in a treia parte a romanului.Un thriller care nu e thriller,actiunea curge lent,la final descoperi ca ai avut toate indiciile sub ochi,autorii au fost fair play cu tine dar ti-au atras atentia cu zeci de feluri de mancaruri si bauturi pe fiecare pagina si cu descrieri,asa incat ai trecut pe locul doi soaptele,privirile piezise,secretele,iar cand a aparut cadavrul descoperi ca era ceva de asteptat,toti il urau,toti il voiau mort,toti par vinovati,politia nu ajuta prea mult,e doar de fatada,aici locul lui Poirot este luat de Hugo,un profesor de istorie care tine un carnetel in care isi noteaza totul,astfel ca ii este usor sa faca recapitularea impreuna cu Lara,ghida grupului.Un thriller de vacanta

O carte foarte potrivita pentru vacanta,arw un aer usor gotic,adica hotelul Cornwall Inn,decorul unora din camere,personajul Phoebe,o fata din alte timpuri,care scrie o carte interminabila despre cat de des se plimba Jane Eyre in romanul lui Bronte(nu stiu cati i-ar fi citit cartea si poate de aceea nu o terminase).E o carte despre pierdere si regasire,despre cat de greu este sa devii cine esti,caci,da,o sa fie mai potrivit pentru Phoebe sa fie administrator la un conac gotic . Dar trebuie sa spun ca am intuit sfarsitul mult prea repede si parcursul mi s-a parut prea lent,gasesc ca ar fi putut sa fie mai scurta cu 100 de pagini,de aceea i-am scazut din stelute.Per total insa,mi-a placut

Merită citită? Da.
Te ține cu sufletul la gură? Da.
Este bine scrisă? Da.
Este credibilă până la capăt? Nu.
O vei ține minte ca pe un mare roman? Probabil nu.
Ca pe un thriller de vacanță care te-a prins? Cu siguranță.

Cartea asta m-a facut sa mi-l amintesc pe bunicul meu.Era un om deosebit care imi citea in fiecare seara povesti si care m-a invatat sa socotesc inainte de a merge la scoala jucand macao si 66,m-a invatat sa fiu tot ce sunt si de aceea am inteles-o complet pe Mona si lectiile ei despre viata privind opere de arta.Asa ca daca o opera de arta te poate invata ceva despre viata,la fel cum o face si o carte,inseamna ca amandoua si-au indeplinit menirea.Un manual de arta e povestea asta,dar un manual din care inveti cu drag.Devenisem si eu ca Mona,eram o fetita de 10 ani,apoi m-am maturizat odata cu ea,trecand prin toate lectiile de viata pe care ea le intelege.E ca un fel de calatorie initiatica si mi-a placut,am calatorit si eu cu ei

Nu cred ca mi-ar ajunge de zece ori cincizeci de cuvinte pentru a spune in cate feluri si de ce mi-a placut cartea asta.E ceva special in felul in care am inteles Japonia din cartile pe care le-am citit si rezonez si empatizez cu fiecare fetita care a fost vreodata intr-o okiya sau a fost pregatita sa devina gheisa,iar daca la asta mai adaugi o iubire frateasca si o prietenie deosebita,o drama de familie,ai toate ingredientele unei povesti deosebite