Considerată una dintre cele mai importante voci ale literaturii mondiale actuale, ANNE ENRIGHT, profesoară de scriere creativă la University College Dublin, s-a născut la Dublin în 1962, a studiat engleza și filozofia la Trinity College, Dublin, și a urmat un masterat în scriere creativă la University of East Anglia. A fost producătoare de televiziune la RTE. A debutat cu povestiri în mai multe reviste, printre care The New Yorker și The Paris Review, și a câștigat Davy Byrnes Irish Writing Award 2004 pentru povestirea „Honey“. Volumul său de povestiri The Portable Virgin a fost publicat în 1991 și a câștigat Rooney Prize for Irish Literature.