84000 (Optzeci si patru de mii)

Editare groaznica: cuvinte care se repeta, nu exista o aliniere in pagina.
Trecere bruscă de la prezent la trecut si la alt trecut.
Face ghiveci din cazuri: stabilește pretul pentru moartea lui Dani dar el se gândește la alt caz din trecutul lui. Totul in acelasi paragraf.
Personajul principal nu e conturat bine deloc.
Multe propoziții care se termina cu "..." Dar nu subliniază nimic si nu au un rost.

💸 "Ce e mai rău. să-l pierzi pe cel pe care-l iubești, sau cel care te iubește pe tine să fie distrus că te-a pierdut?" 💸

"84000" de Claire North este o distopie întunecată cu o premisă originală, credibilă și tare interesantă.
Marile corporații au preluat în întregime controlul asupra lumii, iar într-o astfel de realitate închisorile nu mai par niște chestiuni profitabile. Așa că cei ce comit infracțiuni, inclusiv crime sunt obligați să plătească anumite amenzi stabilite de un Oficiu de Audit Penal. Cei bogați, pentru care banii nu sunt o problemă, continuă să prospere într-un astfel de mediu, în timp ce cei săraci sunt trimiși la muncă silnică, și puțini mai reușesc să supraviețuiască după o astfel de experiență.

Păbușirea sistemului de valori, anihilarea drepturilor omului, moartea, degradarea, amorțirea moralității sunt noile realități. Aici îl găsim pe Theo Miller, un tânăr care lucrează la Auditul Penal, fiind nevoit să evalueze valoarea exactă a vieților oamenilor uciși. Funcționează pe pilot automat, considerându-se un simplu pion în marea schemă a noii ordini, fără a analiza coșmarul de zi cu zi. Totul se schimbă, însă, când trebuie să evalueze uciderea fostei sale iubite: "Au ucis-o, pe Dani, adică. Iar eu i-am evaluat moartea. Viața ei valorează 84000 de lire."

Povestea ofertantă a fost, din păcate, umbrită de stilul de scriere haotic, cu care nu m-am împăcat deloc. Avem 3 cadre temporale prin care autoarea ne târăște într-o cursă contratimp, fără o noimă anume, pentru că sare de la trecut la prezent și din nou la trecutul mai îndepărtat. Iar asta de de cele mai multe ori pe parcursul unui singur paragraf. Avem și multe propoziții care se termină în aer, cu puncte de suspensie, astfel că m-am întrebat constant oare ce a vrut autoarea să spună cu asta, oare a vrut să sugereze ce cred eu sau altceva. Așezarea în pagină a fost ciudată și ea, cu propoziții care încep din puncte întâmplătoare și doar aruncate pe pagină.

Dacă s-a dorit să fie mai altfel pentru mine nu a funcționat. A fost doar frustrant, nu m-am simțit imersată în lumea creată și nici nu mi-a păsat prea mult de personaje, în ciuda contextului lor disperat.