Raluca Furdui

⚙️"Cei din cărți rămân veșnic tineri, câtă vreme degetele noastre întorc o filă după alta." ⚙️

"Anatomic Graffiti" de Dănuț Ungureanu este o colecție de povestiri SF cu accente cyberpunk împărțită în 3 părți: basme, întâmplări și blesteme.

Cele 13 povestiri regăsite aici sunt atât de pline de posibilități, încât mi-aș fi dorit ca fiecare în parte să fie transformată într-un roman sau măcar într-o nuvelă.
Și nu am cum să nu îmi doresc asta într-o lume în care Superman își încrucișează drumurile cu Albă ca Zăpada, obiectele din jurul nostru prind grai și viață, cunoaștem niște entități al căror suflet hrănește miezul Galaxiei, asistăm la o reglare de conturi între baronii puternici ai vremurilor, suntem inițiați în tainele unui joc aparent banal, dar care anihilează granițele universului și ne trezim pe câmpul de luptă în plin război, descoperim că s-a inventat mașina de micșorat orice și observăm consecințele acestei invenții și multe altele pentru că doar imaginația autorului e limita, iar la capitolul ăsta Dănuț Ungureanu excelează.

Stilul de scriere este, ca de obicei, unul aparte. Elementele tehnice ale fiecărui univers se îmbină firesc cu moralitatea, filizofia, umorul, iar rafiografia umanității pare să fie tema comună, unind fiecare povestire într-un fel sau altul.

Am parcurs-o într-o singură zi pentru că sunt amatoare de SF și familiară cu stilul de scriere al autorului și a fost o surpriză plăcută, mai ales că am citit recent și "Noaptea în oraș, fără părinți", o altă carte ce poartă semnătura autorului și în care descoperim un univers oarecum similar.

Preferatele mele rămân:
➡️ Om cu O mare, țară cu ț mic
➡️ Duh melancolic peste lumile lui Ryan
➡️ Vești dintr-un univers pitic
➡️ Pedala mâncând pământul

Nici nu știu ce ar mai fi de zis pentru că după ce am citit 2 cărți de la ea ("Menajera" și "Să nu mă minți") m-am convins repede că ce scrie autoarea și felul în care scrie nu sunt deloc pentru mine. Titlul de față nu a făcut altceva decât să-mi reconfirme această concluzie.

Casey, o tânără profesoară se retrage într-o cabană în pădure pentru a-și reveni după pierderea recentă a tatălui său cu care avea o relație apropiată, precum și a locului de muncă îndrăgit. În toiul pregătirilor pentru o furtună amenințătoare se trezește cu o adolescentă ascunsă în șopronul său, ciudată și plină de sânge. O primește în casă, însă bănuielile negative răsar imediat pentru că sângele nu-i aparține fetei. Mai mult decât atât, fata pare să nu fi ajuns din întâmplare acasă la Casey. De aici pornesc scenariile, presărate cu întoarcerea în trecut, cu scopul de a obține mai multe indicii sau din contră, de a adânci și mai mult misterul.

Da, autoarea scrie povești catchy, pe care să le parcurgem dintr-un foc și cam atât. Pentru că nu excelează la capitolul credibilitate sau complexitate a personajelor. Iar în "Intrusa" mi s-a părut că acest aspect al credibilității a fost pur și simplu omis.
Multiplele răsturnări de situație au dat o tentă telenovelistică și am simțit că au fost adăugate doar de dragul de a încărca acțiunea și de a o lungi în mod inutil.

V-o recomand doar în cazul în care aveți nevoie de o lectură tip popcorn (cred că la categoria asta aș încadra cărțile autoarei), care se citește repede și fără atașamente.

🏔"Fără speranță, nimeni nu supraviețuiește pe termen lung." 🏔

"Stăpânul muntelui" de Anders de la Motte
este un thriller scandinav care m-a ținut lipită de paginile sale, ceea ce e foarte bine fiind si primul volum din seria Leo Asker.

Cu fiecare lectură a scriitorilor nordici ajung tot mai mult la concluzia că, în mod cert, genul thrillerului polițist este cu mult mai bun și mai bogat datorită lor. Au un stil aparte de a construi structura narațiunii, de a transmite trăirile personajelor și de a crea o chimie cel puțin interesantă între ele.

Aici, tensiunea se amestecă în dozele ideale cu pericolul și misterul, încă de la primele pagini.

O avem pe Leo Asker, inspectorul de la Infracțiuni Grave din Malmö, și care este o tânără extrem de competentă și la un pas de a evolua în cariera sa. Însă trecutul îi pune bețe în roate, ajungând la departamentul Sufletelor Pierdute, o divizie ce se ocupă de cazurile ciudate și fără prea mari perspective de reușită, cunoscut și ca locul unde se îngroapă carierele.
Sincronizarea este cum nu se poate mai proastă pentru că Leo avea în desfășurare o anchetă de dispariție, iar direcțiile stabilite de noul șef nu par cele mai promițătoare pentru descoperirea victimelor la timp.

Construcția personajelor este una solidă, începând cu protagonista noastră care are un istoric de viață extrem de interesant și care îi va ghida pașii în investigația actuală.
Fiecare personaj îmbogățește povestea și dinamica relațională. Mai mult decât atât, autorul ne permite să intrăm și în mintea tulburată a criminalului, ceea ce este mereu un plus, mai ales că o face într-o manieră care trezește fiori.

Mi-a plăcut și felul în care a fost introdus conceptul de explorare a clădirilor abandonate, mai ales că nu l-am întâlnit frecvent în cărți și mi se pare un subiect ofertant.

Nu am avut timp să mă plictisesc pentru că am avut parte de multe răsturnări de situație, revelații, iar finalul este construit în așa fel încât imediat ce am închis cartea să îmi doresc să mai stau puțin cu personajele și să văd în ce direcție mai evoluează lucrurile.

📚 "[...] o carte e o fortăreață, un loc al plângerii, cheia către deșert, un râu fără punți, o grădină de lănci." 📚

În romanul său de debut "Un străin în Olondria", Sofia Samatar își propune să ne aducă în atenție un altfel de fantasy, unul mai introspectiv, mai slow-burn, ce forțează constant granița dintre lumea materială și cea imaterială.

Jevick este fiul unui negustor de piper din Tyom, o mică insulă tropicală și izolată de restul lumii. Crescut cu povești despre fascinanta Olondria, un imperiu îndepărtat cosmopolit și plin de posibilități, Jevick visează ca într-o bună zi să-l descopere. Visele îi devin realitate, dar o realitate dulce-amăruie pentru că forțe politice, religioase și mistice îl aruncă într-o luptă copleșitoare.

Este o poveste despre povești și o carte despre cărți și despre felul în care experiențele citite se reflectă în cele trăite și despre puterea modelatoare a acestora asupra vieții noastre:   "N-aveam niciun talent, dar dacă maestrul meu nu eșuase, eram un cărturar destul de bun. Învățătura asta trebuie să-mi folosească și ca sabie, și ca scut, și ca prieten."

Totuși, în ciuda construcției atente și a prozei extrem de poetice, narațiunea a fost dezlânată.
Deși dă impresia unui roman inițiatic, în care protagonistul va descoperi o lume complet nouă și va fi nevoit să facă față unor încercări transformatoare, această temă pare să se dizolve în numerose descrieri care doar încețoșează și mai mult universul complex. Temele se schimbă de mai multe ori pe parcurs, ajungând chiar și la o dragoste tragică, care mi-aș fi dorit să ocupe un loc mai important în firul narativ. Și asta pentru că povestea lui Jissavet a fost una extrem de interesantă, oferind substanță întregii cărți. M-a trezit din amorțeala în care a reușit acțiunea să mă scufunde până la acel punct și astfel restul poveștii mi s-a părut ca fiind unul doar de fundal.

De asemenea, cu excepția protagonistului și a acestei Jissavet, celelalte personaje care populează acest univers viu, exotic și mistic, au fost simple schițe, insuficient exploatate.

V-o recomand dacă sunteți în căutarea unui alt tip de fanasy, și dacă aveți răbdare cu lecturile lente și lirice. 

📦 "Cei mai mulți oameni cred că somnul ar fi fratele mai mic al morții când de fapt el e marele ei potrivnic. Nu somnul, ci oboseala este avangarda întunericului veșnic." 📦

"Pachetul" de Sebastian Fitzek este un thriller psihologic, a cărui acțiune gravitează în jurul conceptului de sănătate mintală.

Emma este o psihiatră însărcinată cu primul ei copil și aflată la o conferință de specialitate când viața ei urmează să se schimbe dramatic pentru că este victima unui viol. După primele aparențe făptașul este un notoriu criminal în serie. Dincolo de trauma majoră, Emma mai primește o lovitură pentru că prietenii și soțul ei, un profiler la inspectoratul din Berlin, par să nu o creadă. Îndoielile planează asupra acestor evenimente pentru că unele dovezi nu se leagă, dar și pentru că trecutul Emmei vine să îi bântuie realitatea din ce în ce mai măcinată de paranoia și anxietate.

Autorul se joacă în permanență cu noi, cititorii, îndemnându-ne să ne întrebăm dacă ne putem sau nu baza pe Emma și pe stabilitatea sa psihică. Neîncrederea se răsfrânge însă și asupra celorlalte personaje pentru că nimeni nu e ceea ce pare.

Vă las pe voi să descoperiți rolul titlului și ce e de fapt cu pachetul, ca să evit teritoriul spoilerelor.

Ritmul este unul suficient de alert pentru menținerea interesului, punând accentul pe teme precum încrederea, prietenia și traumele copilăriei.

Totuși, unele răsturnări de situație mi s-au parut lipsite de credibilitate, dar asta și pentru că am eu o problemă cu felul în care sunt abordate uneori conceptele psihologice în majoritatea cărților de ficțiune.