Mi-a plăcut un pic mai mult decât volumele 1 și 2. Odată cu maturizarea personajelor, și povestea devine mai interesantă, însă nu spectaculoasă. M-am bucurat că se pune mai mult accent pe ceea ce face naratoarea - Lenu -, care a reușit chiar să mă surprindă prin deciziile luate în finalul cărții. Sunt curioasă de volumul 4, dar parcă nu m-aș grăbi să îl încep. Sunt în dubii.
Cei care pleaca si cei ce raman
Storia di chi fugge e di chi resta
În liniștea cea mai deplină sau în mijlocul evenimentelor tumultuoase, atunci când ne simțim în siguranță sau în pericol, când suntem nevinovați sau imorali, suntem o mulțime formată din ceilalți. Iar această mulțime e cu siguranță o binecuvântare pentru literatură.
Elena Ferrante
În al treilea roman al Tetralogiei Napolitane, Elena şi Lila, cele două fete cu care cititorii au făcut cunoştință în Prietena mea genială, au devenit femei.
Lila şi-a părăsit soțul şi confortul material, iar acum munceşte în condiții foarte dure. Elena a studiat la Școala Normală din Pisa şi a publicat un roman de succes, care i-a deschis uşile saloanelor selecte. Amândouă au refuzat să se complacă într-o viață plină de nefericire, ignoranță şi supunere, îmbrățişând în schimb numeroasele oportunități ale anilor ’70. În continuare le leagă o prietenie profundă, de nezdruncinat.
- ISBN: 978-606-40-2407-7
- Editură: Trei
- Categorie: Ficțiune literară
- Colecție: Anansi
- Serie: Prietena mea geniala
- Volumul: 3
- Traducere: Cerasela Barbone
- Nr. pagini: 408
- Copertă: Necartonată
- An apariție: 2024