Ildiko Szendrei

Dacă nu avem bătrâne cu forță de culturist, avem misandrie (pe care am simțit-o și în "Buna fată rea", în care bărbații nu și-au prea găsit locul). De data asta, autoarea a pus un bărbat în centrul atenției, dar doar pentru a-l chinui. 😄 Și nu, nu e singurul bărbat din cartea asta care și-o ia dacă nu face ce îi spun femeile.

Mi-a plăcut parcursul, o insulă izolată pe care se întâmplă tot soiul de fenomene inexplicabile, o insulă plină de femei sărite de pe fix și un scriitor refugiat aici pentru a-și regăsi impulsul de a scrie după ce soția lui a dispărut în urmă cu un an. Totul bine până aici, mi-a plăcut enorm atmosfera creată, însă la final cad bombele, pentru că autoarea a venit cu 100 de răsturnări de situație de am simțit că nu pot ține pasul. Tocmai din acest motiv nu mi-a plăcut deznodământul și mi se pare că a stricat povestea în loc să o ridice. Dacă avea un final în același ton cu parcursul, ar fi primit cu siguranță punctaj maxim.

Emoție, durere, pierdere, dezamăgire și regăsire, totul văzut prin ochii unei fetițe de 12 ani. Avem o ficțiune istorică legată de Al Doilea Război Mondial. Suntem în Japonia, în Hiroshima, și urmărim viața lui Yuriko, micuța naratoare, care trăiește cu tatăl ei, cu mătușa și cu verișorul mic și enervant. Refugiul lui Yuriko este prietenia cu Machiko, fetița căreia îi spune orice secret, dar și relația specială pe care o are cu tatăl său (jurnalist).

Yuriko află, la un moment dat, că familia ei nu este chiar atât de sinceră pe cât credea, iar această dezamăgire o lovește chiar înainte de căderea bombei atomice, un eveniment care îi va răpi tot ce iubea ea mai mult.

Povestea lui Yuriko este, de fapt, povestea mamei autoarei, o supraviețuitoare a tragediei de la Hiroshima.

Este absolut oribil când te gândești că această carte este inspirată din realitatea actuală a unor state din SUA: cărți clasice interzise de guverne din motive absolut idioate, cele mai multe făcând referire la faptul că prezintă scene de s*x. Păi la ce se scrie în ziua de astăzi, ar trebui desființate tipografiile dacă ne luăm după o gândire atât de încuiată. M-a revoltat mult când am citit fragmentul de la final despre legea reală, mult mai mult decât ce s-a întâmplat în carte.

Dacă ne referim strict la poveste, nu pot spune că m-a impresionat prea tare. Nici măcar nu îmi dau seama dacă de vină a fost stilul de scriere sau modul "moale" în care s-a atins subiectul cenzurii. S-a insistat prea mult pe relațiile de dragoste dintre personaje și astfel s-a diluat esența.

Posibil cea mai bună carte pe care am citit-o în 2026. Dacă printr-o minune autorul citește acest comentariu, îl rog să ne bucure măcar cu o carte pe an, ca să știm din start că o poziție din topul anual este deja ocupată. 🙏

Am comparat această poveste cu "Trei" de Valerie Perrin. Vedem prietenia dintre personajele noastre din copilărie până la vârsta adultă. Viețile lor nu sunt lipsite de dramă, însă prietenia lor le ajută să treacă peste toate. Vom cunoaște personaje noi, pe altele le vom pierde, însă umorul care caracterizează scriitura lui Backman te determină să privești chiar și moartea cu mai multă înțelegere.

Am decis: nu sunt pasionată de gătit, dar dacă Backman va scrie o carte de rețete, cu siguranță o voi citi din scoarță în scoarță. ❤️

Ador cărțile care au spațiul în centrul atenției. Când am aflat de această carte și am auzit că e scrisă de Taylor Jenkins Reid, am fost convinsă că va fi de 5⭐. Însă prea s-a suferit aici, până în punctul în care totul mi s-a părut forțat. Suferința lui Frances, suferința Vanessei legată de tatăl ei, suferința lui Joan în relația cu sora ei. Să nu mai spunem despre suferința de după începerea misiunii. Dar scriitura... Da! De trei ori DA. 😊

După lupte seculare care au durat vreo două săptămâni, am reușit să termin romanul de debut al autoarei. Am plecat la drum cu așteptări, iar la început povestea a amplificat starea aceasta, însă după circa 150 de pagini totul a devenit lent, astfel că am tras de mine pentru a avansa, pentru că aveam impresia că nu se întâmplă nimic notabil. Posibil să le placă celor care iubesc cărțile clasice, dar pentru mine nu a funcționat. Finalul tragic a fost cel care a ridicat un pic cartea în ochii mei.

Pe scurt, avem poveștile de iubire neîmplinită ale celor trei surori Măgureanu și dramele pe care le trăiesc acestea. Avem triunghiuri amoroase (în familie) și vedem urmările lor. Pe fundal apare și Primul Război Mondial, eveniment care nu este însă exploatat prea mult, așa că nu vom avea un context detaliat.

Idee originală, o distopie despre care nu poți spune că nu va deveni realitate niciodată. Ferme de oameni și abatoare în care aceștia să fie sacrificați, totul după ce carnea animală nu mai poate fi consumată din cauza unui virus mortal pentru om. Marcos, personajul principal, lucrează într-un astfel de abator, dar principiile lui sunt altele și nu este de acord cu ceea ce se întâmplă în societatea acelor vremuri. Așa că, în momentul în care primește în dar o femelă pentru a o consuma, el decide să o țină în viață. Și nu doar atât...

Idee foarte bună, însă povestea nu a curs lin, ci a avut tot soiul de episoade intercalate prin care autoarei să îi fie mai ușor să ne prezinte practicile din acea lume. Aș fi preferat ca, la început, naratorul să ne spună cam tot ce e de spus despre lumea distopică, după care să ne concentrăm pe viețile personajelor. Finalul mi s-a părut grăbit și nepotrivit.

O carte despre adolescenți, bullying, traumă, violență extremă și relații nepotrivite între un profesor și elevele sale. O carte din sfera celor în care partea de thriller implică și viața anchetatorilor, ceea ce deja mă cam plictisește. Scriitura îmi place mult, însă în topul preferințelor rămâne "Secretul pacientei" dacă ne referim la cărțile scrise de această autoare.

Încep să cred că în cărțile Agathei cel mai mult mă deranjează panta abruptă pe care o ia acțiunea în ultimul sfert din carte. În "Moarte printre nori" chiar mi-a plăcut cum a decurs ancheta, asta până la final, când am avut parte de niște twisturi repetate amețitoare. Bineînțeles, Hercule Poirot face din nou minuni. 😊

Finalul a salvat această carte pentru mine. Până acolo am simțit că am pus prea mare accent pe viețile personajelor, pe obiceiurile și acțiunile lor și prea puțin pe crimele din carte. Nu am prevăzut finalul, așa că pentru mine a fost unul bun. Este potrivită pentru cei care doresc să cunoască un pic și societatea germană de la început de secol XX.