Corul leilor

Autor: Gyorgy Dragoman

După ce a publicat cîteva romane importante, iată-l pe Dragomán revenind la proza scurtă, pe care o scrie din adolescenţă. Corul leilor este o selecţie de prima mînă din rodul a nu mai puţin de treisprezece ani de creaţie.

Ceea ce insuflă viaţă povestirilor este ritmul lor, protagoniştii învingîndu-şi prin muzică temerile, doliul, suferinţele din dragoste, aleanul. În fiecare frază pulsează muzica, răsună jazzul, baladele latino, heavy metalul barbar sau valsurile nobile şi sentimentale, duduie manelele şi popul coreean, bătăile inimii se amplifică, paşii în alergare bat darabana pe pavajul de piatră.

În povestirea ce dă titlul volumului, rîsul bunicului care-şi consolează nepotul face obiectele ce se odihnesc în sertarele comodei să se cutremure, dînd naştere unei polifonii, de parcă toate capetele de leu ce o împodobesc s-ar fi apucat să mîrîie în cor. Lumea este privită din multiple puncte de vedere, iar în povestiri monologhează cînd un băiat sau o fetiţă, cînd o femeie sau un bărbat în toată firea. Fiecare cîntă pe vocea lui, dar toate cîntecele au un izvor comun: pasiunea şi curajul de a fi – precum şi o rafinată, dulce melancolie.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-973-46-8246-1
  • Editura: Polirom
  • Colecția: Biblioteca Polirom
  • Traducere: Ildikó Gábos-Foarţă
  • Nr. pagini: 296
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2020

Alte cărți de Gyorgy Dragoman

Gyorgy Dragoman

-
Fii primul care evaluează cartea!

Gyorgy Dragoman

-
Fii primul care evaluează cartea!

Gyorgy Dragoman

-
Fii primul care evaluează cartea!

Alte cărți din colecția Biblioteca Polirom

Carlos Ruiz Zafón

4.7

Carlos Ruiz Zafón

4.7

Carlos Ruiz Zafón

5

Carlos Ruiz Zafón

-
Fii primul care evaluează cartea!

Carlos Ruiz Zafón

5