Despre fenomenul spiritului in arta si stiinta

«…numai acea parte a artei care există în procesul plăsmuirii artistice poate constitui obiectul psihologiei, nu însă şi aceea care reprezintă esenţa intrinsecă a artei. Această a doua parte, ca şi întrebarea ce reprezintă arta în sine, nu poate constitui niciodată obiectul unui mod de examinare psihologic, ci numai estetico-artistic.»
C.G. Jung

Acesta este secretul efectului artei. Procesul creator, atât cât suntem în stare să-l urmărim, constă în stimularea inconştientă a arhetipului şi în dezvoltarea şi amplificarea lui până la opera desăvârşită.

Plăsmuirea imaginii primordiale este oarecum o transpunere în limbajul prezentului, prin care i s-a permis oricui să regăsească accesul la sursele cele mai profunde ale vieţii, care altfel i-ar fi fost zăgăzuite. În aceasta constă importanţa socială a artei: ea lucrează continuu la educarea spiritului epocii, căci ea aduce acele aspecte care îi lipseau cel mai mult acestuia.

Din insatisfacţia prezentului năzuinţa artistului se retrage, până când ea atinge acea imagine primordială în inconştient aptă să compenseze în modul cel mai eficient insuficienţa şi unilateralitatea spiritului epocii. Această imagine o prinde ea şi, în timp ce o ridică din cea mai adâncă neconştienţă şi o apropie de conştiinţă, se modifică şi forma ei, până când poate fi preluată de oamenii prezentului după capacitatea lor de înţelegere.
C.G. Jung