Psihologia religiei vestice si estice

Autor: C.G. Jung

Poziţia lui Jung în problema religiei, una dintre cele mai interesante şi mai nuanţate adoptate vreodată de un psiholog, a trezit numeroase discuţii şi controverse. Teologii l-au acuzat de «psihologism», iar psihologii şi psihanaliştii de «misticism».

Asemeni lui Freud, Jung consideră religia ca pe rezultatul proiecţiei în cer a psihismului inconştient. Spre deosebire de Freud, care deriva religia din inconştientul personal (complexul patern) şi o considera un fenomen trecător, o «iluzie», pe care ştiinţa o va risipi, Jung atribuie religiei perenitatea pe care o au arhetipurile inconştientului colectiv din care derivă, adică eternitate.

Funcţia religiei este nu numai perenă, ci şi vitală, în măsura în care asigură, într-o formă simbolică, legătura dintre inconştientul colectiv şi conştiinţă.

Dacă astfel de afirmaţii pot fi catalogate drept «mistice», va decide cititorul prin lectură proprie. După cum, aceeaşi lectură va decide dacă opţiunea lui Jung de a-şi limita cercetarea doar la faptele accesibile psihologiei (simboluri şi credinţe religioase) poate fi calificată drept reducţionism psihologic.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net
Rating general
5
o evaluare Utilitate
5
Impact personal
5
Scriitură
5
Originalitate
5
Estetică
Coperta, calitatea generală a tiparului, mărimea textului, etc.
5
  • ISBN: 978-973-70-7353-2
  • Editură: Trei
  • Categorie: Psihologie
  • Traducere: Viorica Niscov
  • Nr. pagini: 704
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2010

Alte cărți de C.G. Jung

Recenzii

Alătură-te și tu comunității de cititori!

Cont nou Login