"M-am cam pătat în ultima vreme cu sângele vrăjmașilor pe care i-am ucis. Și cu sângele prietenilor pe care am încercat să-i salvez... Și cu cel al oamenilor care au murit în brațele mele..."🗡
"Domnița lacului" este al-VII-lea volum al seriei Witcher.
În mod cert, este volumul care pune totul în perspectivă, iar cei trei eroi dobândesc statutul de legende. Și chiar dacă lasă loc unor ușoare interpretări, în opinia mea, stilul de scriere aduce toate clarificările necesare. Așa că o să încerc, pe cât posibil, să evit teritoriul neplăcut al spoilerelor.
Aici ne concentrăm mai mult ca oricând pe stabilirea destinului lui Ciri, "Zirael, Rândunica, copilul-surpriză. Aleasa. Copilul destinului. Copilul Sângelui mai Vechi".
Miza politică se menține și aici, precum și ambiguitatea morală a celor ce dețin frâiele puterii.
Autorul ne permite să aruncăm o privire mai detaliată în intimitatea împăratului nilfgaardian pentru a descoperi megalomania, dorința de a impune un regim autoritar și mult mai mult decât atât.
La polul opus, regatele nordice sunt măcinate de o explozie a violenței și a răzbunării.
În acest context abordarea rasismului ocupă un rol mai mare, autorul făcându-ne martorii unei lupte brutale ce se aprinde pe acest fond.
Nu am anticipat sub nicio formă plot twist-ul halucinant și am avut nevoie de puțin timp să procesez toate implicațiile și felul în care s-au derulat până acum evenimentele, ținând cont de dezvăluirea surpriză.
Bătălia de la Brenna, una dintre cele mai ample confruntări de la începutul războiului și până în prezent, este redată într-o manieră epică, cu perspective din ambele tabere combatante. Sublinerea consecințelor nefaste ale sângeroaselor bătalii prin ochii doctorilor și vindecatorilor, transformați în adevărați măcelari în cadrul unui spital amplasat pe front, este extrem de emoționantă.