Patruzeci de femei sunt ținute de ani de zile într-o cușcă sub pământ și păzite de bărbați înarmați, care nu vorbesc niciodată. Femeile nu știu cum au ajuns acolo, au pierdut noțiunea timpului și își amintesc doar vag viaţa dinainte. Cea mai tânără dintre ele, o fată fără nume și fără trecut, stă retrasă într-un colț.
Necunoscând decât această realitate de o monotonie necruțătoare, în care orice apropiere fizică este interzisă, nu știe nimic despre viața „normală”, iar curiozitatea ei le stingherește pe celelalte femei. Apoi se schimbă totul… și totodată nimic, iar tânăra care a trăit mereu în spatele gratiilor pornește să descopere lumea și pe sine.
Una dintre cele mai interesante distopii, dar și foarte enervantă dintr-un anumit punt de vedere... mai exact, finalul.
O fată de aproximativ 16 ani care a crescut într-un buncăr, alături de alte 39 de femei, păzite zi și noapte. În ce scop? Nu se știe.
Nu se întâmpla nimic, aproape că erau abandonate acolo, dar, într-o zi, au evadat. Ce au descoperit când au ieșit? Cartea este mult mai bazată pe psihologie decât pe acțiune.
