Femeile Weyward

Mi-a plăcut mult ceastă carte despre puterea și iubrea femeilor care trece din generație în generație.

🖋️ Am ascultat o altă carte populară și mi-a plăcut. Fraza care descrie această carte este : "Până la urmă, sunt o Weyward. O sălbatică pe dinăuntru." În acest roman urmărim 3 perspective, 3 femei care trăiesc în perioade diferite în timp.

📚 În prezent, o avem pe Kate care trăiește cu un partener abuziv. După ani de suferință și umilință, reușește să fugă de acasă, ascunzându-se undeva la țară, la o căsuță moștenită de la o stră-mătușă. Devine astfel curioasă să afle mai multe detalii din viața bătrânei pe care se pare că nu a cunoscut-o îndeajuns.

📚 Un alt personaj central este tocmai această rudă îndepărtată, Violet, care nu a avut copii și care și-a trăit viața după dorințele proprii. Noi, mergem puțin în trecut, în timpul celui de-al doilea război mondial, când Violet avea doar 15 ani. O fire libertină este controlată de tatăl cel sever care nu o lasă să părasească domeniul unde locuiesc. Viața ei se schimbă atunci când vine în vizită verișorul Frederick.

📚 Prin anii 1600, femeile nu erau bune decât să muncească în casă și să facă copii. În niciun caz nu se considera că sunt suficient de inteligente și instruite ca să vindece boli. Altha și mama ei nu erau bine văzute în sat pentru că aveau aceste cunoștințe și mai ales pentru că trăiau fără un bărbat.

📚 Chiar dacă vin din perioade diferite, femeile acestea au multe lucruri în comun, existând o legătură între ele. Dar mai ales se confruntă cu aceleași piedici când vine vorba de libertatea și integritatea lor. Cartea are doze de mister, descrieri detaliate ale naturii și vietăților și câteva elemente de realism magic.

Nu e povestea clasica despre vrăjitoare, ci mai degrabă povestea clasică despre puterea lăuntrică a femeilor. Da, știu, am auzit și auzim asta mereu, uneori in contextul feminismului extrem, ceea ce nu e cazul și aici.
3 femei, generații diferite, legate prin sânge și nume, femei care împărtășesc aceeași soartă: de a trăi sub semnul patriarhatului și al abuzurilor: Altha abuzată de comunitatea care o acuză și judeca pentru vrăjitorie, Violet abuzată de tată și (fizic) de vărul îndepărtat, Kate abuzată de soț, toate reușind într-un final să fie stăpâne ale propriei vieți.
Ce mi s-a părut extrem de interesant, e faptul ca povestea Althei e spusă la persoana 1, iar cea a lui Violet și a lui Kate la persoana a 3a.
Mi-au plăcut laitmotivele și simbolurile (corbul, pana, pădurea/natura, insectele, culoarea roșie, înălțimile care par să le ajute pe protagoniste a-și manifesta puterile).
Mi-a fost frică pentru protagoniste, am fost furioasă și scârbită pe/de unele personajele masculine, am simțit.