Greu de patruns in padurea de mesteceni

🪾"Răul nu e întotdeauna hidos. Uneori e frumos și fragil și vrei să-l protejezi și așa ajungi să fii de partea Răului fără să-ți dai seama. Ajungi să ierți ce nu se poate ierta, ajungi să ascunzi ce n-ar trebui niciodată ascuns."🪾

Încă din 2022 când am citit "Instabil", romanul de debut al Ruxandrei Burcescu mă gândeam cu jind la următoarea sa scriere și stiam că o să citesc tot ce mai publică această autoare. Așa că am ajuns cu mult entuziasm la "Greu de pătruns în pădurea de mesteceni", o lectură peste așteptări, memorabilă, care îmi va bântui mult timp gândurile și pe care știu deja că o voi reciti la un moment dat.

Am citit-o de ceva vreme, dar am avut nevoie de puțin timp ca să mă adun în speranța că îi voi putea face dreptate, prezentând-o la adevărata sa valoare, dar încă am impresia că nu am cuvintele la mine.

Autoarea ne deschide porțile unei lumi cu care majoritatea dintre noi suntem foarte familiari, și anume România anilor '80, când copilăria unor frați este curmată brusc. Urmând să înaintăm în timp spre o realitate și mai familiară, reprezentată de România anilor 2000 unde "regii nu se mai nasc, se fac", și unde în ciuda tuturor schimbărilor totul a rămas la fel. Iar pentru a avea o radiografie socială, politică și psihologică și mai pertinentă ne întoarcem și în trecutul dureros al anilor '40, într-o Românie căzută în ghearele comunismului, unde puterea se împărțea la cei suficient de dispuși să facă orice pentru a o obține.
Lucian Cernat este protagonistul care leagă toate aceste cadre temporale, fiind imaginea politicianului clasic: periculos de ambțios, manipulativ, imoral, dependent de control și omul care face legea în Giurgiu. Nepoata sa Nadia este singura lui slăbiciune, însă cu un personaj ca Lucian pană și cel mai frumos sentiment pare ciuntit pentru că "Poți să iubești și să rupi în două persoana iubită."

Proza Ruxandrei Burcescu este hipnotică, apăsătoare, viscerală, explorând și exploatând zonele întunecate ale umanității.
Foamea devine un adevărat personaj aici, căpătând valențe metaforice pe parcursul poveștii.

O recomand cu tot avântul și vă încurajez să-i descoperiți pe autorii noștri contemporani.

O poveste care reamintește poate celor care și-au propus să uite ce a însemnat comunismul în România: manipularea, tortura, corupția și crima, frica, frica, frica.

De asemenea, ne reamintește că noi tot cu acei oameni defilăm până și în ziua de astăzi, cei care au tras și trag sforile în continuare și își clădesc imperii pe umerii oamenilor.

M-a scârbit personajul Lucian Cernea cum nu am mai fost scârbită de mult timp, efectiv cea mai joasă speță de om - oare câți Lucieni adevărați or fi în țara aceasta?

Scriitura este superbă, foarte curgătoare și melancolică, accentuând contrastul dintre duritatea poveștii și globul de cristal creat de antierou cu sângele și suferința altor oameni.

M-a întristat finalul, dar am înțeles că este realist pentru că niciodată nu sunt ei pedepsiți, ci oamenii din jurul lor. Totuși, de ce mereu cei nevinovați poartă pe umeri poverile celor vinovați? Unde este justiția, dreptatea divină, unde?