Firul narativ îndreaptă cititorul spre Anglia victoriană și inflexibilă din iarna anului 1882, într-un sat cu căsuțe răsfirate, asupra cărora planează sărăcia. Trăind într-o locuință mizeră, la marginea satului, un cuplu și cei șase copii ai lor duc o existență pauperă, de azi pe mâine, într-o atmosferă sufocantă, fără speranța unor zile mai bune, acceptând resemnați condițiile în care-și duc viața.
Tragediile repetate îl determină pe primul născut, de șapte ani, să ia drumul pribegiei pentru a face rost de bani să-și întrețină familia, un aspect obișnuit pentru minorii săraci din epoca victoriană.
Ervin este un „băiețel cu ochi blânzi și negri, cu părul ciufulit… umil, rușinos, ușor de manipulat, dar darnic, inocent, visător”. Drumul acestui mic temerar transformă cartea într-un Bildungsroman, un roman al inițierii și maturizării precoce ale unui copil care-și verbalizează trăirile într-un crescendo inevitabil și într-o atmosferă aproape gotică, tenebroasă, cu fațete terifiante în care pătrunde nevinovat.
Inocența puternic sabotată de realități sordide, crime și antropofagia de supraviețuire îl constrâng să refuze sucombarea demnității și să se răzvrătească.
