În Tōkyō există un cartier în care se află cel mai mare număr de librării și anticariate din lume. Se numește Jimbōchō, iar iubitorii de cărți pot găsi aici romane din epoca Meiji, cărți de artă, scenarii de teatru și hărți vechi. Dar nu doar atât: vânătorii de ediții princeps sau de romane cu autograf sunt la ei acasă aici, iar să-i vezi la lucru este un adevărat spectacol. În librăria Morisaki, un mic anticariat specializat în literatură japoneză modernă, nu încap mai mult de cinci persoane odată.
Cărțile se înghesuie pe rafturi și invadează fiecare colț al podelei, iar când sosește un client, imediat apare de după tejghea proprietarul, unchiul Satoru. Recent, soția lui, Momoko, i-a dat o mână de ajutor, și adesea, în timpul liber, după serviciu, i se alătură și nepoata lui, Takako.
Pentru prima dată, fata nu se mai simte singură; pentru a-i ține companie există noi prieteni și noi ritualuri: festivalul anual din Jimbōchō, cafeneaua de după colț sau o vizită neașteptată. Pentru că o librărie, a descoperit ea, este populată cu multe povești, nu doar cele cuprinse în cărți, ci și cele ale cititorilor care o frecventează. Și aceste povești creează legături între oameni.
În semn de recunoștință, Takako le oferă unchiului și mătușii ei o excursie, angajându-se să le țină locul cât timp sunt plecați și să se mute în camera de deasupra librăriei pentru câteva seri, așa cum făcuse și altădată. Totul pare să meargă bine, dar atunci de ce se comportă Satoru atât de ciudat? Câte alte povești, emoții și comori mai păstrează librăria Morisaki?
Cea de-a doua carte a seriei a fost foarte emoționantă. Ador personajele feminine, deși mi-e greu să mă obișnuiesc cu infantilizarea femeilor japoneze.
Takako trece prin momente grele, dar și frumoase, iar alături de noi sunt, bineînțeles, cărțile din Librăria Morisaki și clienții ei.
