Luchian. Ochii, sufletul, mâna

…abia dupa-amiaza, in intilnirile cu Cecilia, in salon, in atelier sau, curind, pe cimpul verde de la marginea oraselului, unde el desena, iar ea statea si-l privea, urmarindu-i miinile si ascultindu-i sfaturile, despre culori care se vad si care nu se vad, despre nuante care exista si nuante care ar putea exista, despre umbre care cresc si descresc, despre sufletul unei linii, despre poezia unei curbe, despre taria vibranta a aerului si scurta viata a soarelui dintr-o scinteiere fugara, abia atunci el ii strecura deodata in mina mica plicul cu colturi inmuiate de asteptare… - Fragment