"Poate că groaza noastră nu mai avea să fie niciodată așa de mare ca atunci, la acea primă prăbușire de pe muntele inocenței. Deși aveau să urmeze nenumărate victime, ne-am obișnuit cu ele, timpul a domesticit tristețea, consternarea noastră în fața ororilor interminabile a devenit mai surdă, da, groaza poate fi anesteziată, dar speranța rămâne, e ca un balaur cu multe capete, căruia, dacă-i tai un cap, îi crește altul pe umerii tăbăciți."
Am pășit în realitatea crudă a unui cartier din Tbilisi de la sfârșitul anilor '80, printre facțiuni politice, bande de interlopi, război, foamete, sărăcie, întuneric, violență, consum de droguri, trădare, dragoste, reziliență. Și peste toate acestea tronează prietenia din copilărie a 4 fete diferite, dar care se completează și încurajează constant, cu speranța la un viitor mai luminos. Dina, Keto, Ira și Nene trebuie să crească și să razbată în aceste vremuri tulburi.
Și aici ca și în "A opta viață" am găsit un prețios insight politic, istoric și psihologic asupra poporului georgian, doar că într-o manieră poate puțin mai întunecată, datorită elementelor de buildungsroman:
"Până să împlinim douăzeci și cinci de ani, am trăit atâtea, am văzut atâtea, am simțit atâtea, cum nu apucă majoritatea oamenilor într-o viață întreagă."
Autoarea este o povestitoare desăvârșită, cu darul de a-și absorbi cu totul cititorii, servind povestea în doze bine gândite, suficient cât să stârnească curiozitatea și să nu simțim cum dăm într-o frenezie paginile din dorința de a afla soarta fiecărui personaj atât de real construit.
M-am simțit ca într-o transă, am trăit fiorii primei iubiri alături de fete, am plâns alături de ele pierderile lor brutale, le-am admirat forța, pasiunea și sensibilitatea, iar concluzia regăsită spre final m-a bântuit mult timp după ce am închis cartea, și sunt sigură că îmi va răsuna puternic în amintiri: "Orice om ar trebui să aibă dreptul la suficientă lumină."
