**spoiler alert** Mi-a plăcut mai mult decât primul volum. L-am adorat pe Caleb pentru bunătatea lui, pentru devotament și generozitate.
În schimb, Rheyna m-a enervat. Suferințele și durerea ei par să vină de undeva din trecut, înainte de episodul dezamăgitor trăit alături de Rhett. Tot nu am înțeles cu ce au supărat-o atât de tare părinții ei, pentru că nu a pus nici acum degetul pe rană. În plus, deși ni se spune în primul volum că avea o relație deosebită cu bunica sa, aceasta este singura persoană pe care nu o sună după ce pleacă de acasă.
Mă așteptam la cu totul altceva în privința lui Rhett. Am empatizat cât de cât cu el la finalul volumului 1, atunci când scrie acea scrisoare explicativă pentru Rheyna (chiar dacă nu mi s-a părut un motiv suficient de întemeiat pentru a sta departe de ea). A fost nepotrivit ca, după crearea acelei scuze, Rheyna să nici nu îl asculte în volumul 2. De ce mai aveam nevoie, în cazul ăsta, de acea explicație la final de volum 1? Poate tocmai de asta, să empatizăm cu el și să îi iertăm greșeala.
Așa cum am spus la începutul acestui review, l-am adorat pe Caleb, un om atât de bun, dar am rămas cu impresia că Rheyna nu l-a meritat. 😔