Nu știu vouă, dar mie mi-a plăcut. Și asta pentru că a fost fix ce aveam nevoie. O carte cu o poveste servită pe tavă, fără înțelesuri ascunse.
Este genul de poveste care îți place doar dacă rezonezi măcar cu o parte dintre întâmplările prin care trece personajul, dacă ai trăit și tu ceva din ce trăiește el în carte. Altfel, nu prea ai cum să îl înțelegi.
Într-un fel, așa se explică de ce tânăra naratoare nu are un nume. Multă lume poate rezona cu măcar una dintre situații: copilărie introvertită, nevoia de a fi singur, frică de eșec, relație abuzivă, atașament față de unul dintre părinți, suferință extremă când acel părinte moare răpus de boală, dificultate în a accepta iubirea celorlalți și, în final, depresie.
Am citit-o în decursul a 24 de ore (3 reprize de citit). Nu aveți așteptări exagerate de la ea. Luați-o ca atare.