Cartea pornește destul de greoi, însă apoi începe să rostogolească cu grație și aplomb bulgărele nesimțirii pe parcursul ultimilor douazeci de ani, așa cum doar Radu Paraschivescu știe să o facă. Parte din aceste întâmplări le-am auzit și la podcastul său "Vorbitorincii" pe care îl recomand de fiecare dată cu căldură, însă cred că în contextul unei cărți dedicate nesimțitului capătă valențe nebănuite.
"Vreau să am metroul meu" cred ca vorbește despre fiecare dintre noi atunci când nu mai poate duce atâta nesimțire în jur și simte nevoia să se izoleze.
Cum va arăta nesimțirea peste alți douăzeci de ani?
Nu știm sau nu vrem să știm, bulgărele continuă să se rostogolească.
Noul ghid al nesimtitului (dupa 20 de ani)
Au trecut douăzeci de ani nu doar din viața muschetarilor lui Dumas, ci și din cea a nesimțitului român. Timpul scurs între Ghidul din 2006 și cel de astăzi poate fi rezumat într-o spusă a unui politruc de pe vremuri: „Situația s-a ameliorat din ce în ce mai rău”. Formele nesimțirii s-au diversificat, canalele împrăștierii ei în spațiul public sunt mai multe ca altădată.
Au apărut rețelele sociale, s-a consolidat atacul la persoană, s-a întețit viforul șovin și xenofob. Plăcerea de-a insulta și de-a mânji e la aceleași cote ca acum două decenii, semn că „România educată” a fost și rămâne un slogan fără acoperire.
Cartea de față e un (nou) tur ghidat al nesimțirii, care conține o serie de probe ale virtuozității în domeniu. Uneori, pitorescul se îneacă în abjecție, alteori râsul îngheață pe buze. Radu Paraschivescu își plimbă cititorii prin câteva zone și spații din care bunele maniere au fost evacuate și unde domnește mârlănia. În politică și în fotbal, în sala de spectacole și în studioul de televiziune, în metrou sau pe stradă, nesimțirea nu e doar un colorant vremelnic. Zgomotoasă și agresivă, ea vorbește despre o lume în care înjurătura dizolvă argumentul, iar paharul cu apă aruncat în figură ține loc de răspuns la întrebare.
Noul ghid al nesimțitului e cronica unei vieți punctate de răcnete, scandări obscene, găselnițe rasiste, gesturi revoltătoare și dispreț.
- ISBN: 978-973-50-9229-0
- Editură: Humanitas
- Categorie: Ficțiune literară
- Nr. pagini: 248
- Copertă: Necartonată
- An apariție: 2026