Pilda Semănătorului de Octavia E. Butler (remarcabilă femeie, respectele mele)
O carte publicată în 1993, ce ilustrează un viitor devastator, distopic, plasat chiar în anii 2024–2025. Citesc această carte în anul 2025 și am fost, al naibii, de îngrozită de ce poate să facă omul și, în același timp, recunoscătoare că nu trăiesc într-un asemenea scenariu.
Ca să înțelegeți de ce mi-a plăcut și, în același timp, de ce m-a afectat atât de mult această poveste, ar trebui să știți câte ceva despre mine. Eu am crescut într-o familie religioasă și, încă de când am fost copil, am fost prevenită constant că ne așteaptă pe toți sfârșitul lumii, odată cu toate nenorocirile aduse de acesta: foamete, secetă, războaie, dezastre naturale. Așa că, vedeți voi, ideile astea au rămas în mintea mea, m-au ținut trează noaptea și mi-au ocupat gândurile ziua și atunci mi-am zis că trebuie să fac ceva, să mă pregătesc cumva, și am încercat să fac chiar asta... m-am antrenat cu un arc și niște săgeți, apoi cu cuțite pe care încercam să le arunc la țintă, am învățat să mă lupt (evident, cât puteam și eu, copil fiind) și chiar am ajuns să îmi pregătesc propria raniță de urgență cu hărți, medicamente și ce mai consideram eu necesar.
Așa că e puțin spus că mi-a plăcut această carte - nu, am simțit-o, am trăit-o alături de Lauren si ceilalți. Și fiecare pagină mi-a amintit constant de grijile mele, de frica și disperarea pe care le trăiam când eram copilă, crezând că într-o zi lumea așa cum o cunosc eu s-ar putea sfârși; de întrebările și îndoielile mele în legătură cu Dumnezeul în care am fost educată să cred; de pașii mei stângaci spre a descoperi în ce cred eu de fapt și ce îmi doresc de la viață.
Prin urmare, aceasta nu a fost o carte ușor de citit pentru mine, pentru că demonstrează de ce suntem capabili, și niciodată, dar niciodată nu ar trebui să clasificăm această carte doar ca operă de ficțiune și să trecem peste — nu, asta e semnalul nostru de alarmă că trăim pe o planetă de care ar trebui să ne pese mai mult și lângă oameni, ca și noi, pe care ar trebui să îi acceptăm și să îi înțelegem, pentru că doar pe noi ne avem.
Și, da, m-am simțit constant într-un sezon din The Walking Dead, doar că monștrii de data asta erau oamenii. Și nu există animal mai periculos decât omul, dar niciunul nu este mai capabil să aducă o schimbare așa cum o putem face noi.