👑 "Înțelegea că regii nu sunt niciodată iubiți pentru ei înșiși și că oamenii care îngenunchează în fața lor încearcă întotdeauna să adune de pe covor câteva firimituri de putere."👑
De mult timp mă gândeam că trebuie să ajung la seria Regii Blestemați de Maurice Druon pentru că ador genul acesta de scrieri. Și pentru că am văzut-o recent la Ștefania @iamstefaniaistrate nu am mai amânat această lectură fabuloasă.
Seria are în total 7 volume, dar în ediția de la editura Litera acestea sunt grupate în 2 părți, astfel că prima parte pe care am parcurs-o integral cuprinde primele 4 volume:
1️⃣ Regele de fier
2️⃣ Regina sugrumată
3️⃣ Otrăvurile coroanei
4️⃣ Legea bărbaților
Aveam emoții cu varianta asta pentru că formatul este mai mic și, implicit, și scrisul, dar imediat ce am intrat în poveste am fost cucerită de stilul de scriere, documentarea impresionantă și intriga complexă, astfel că nu știu cum au trecut paginile și în 6 zile am dat-o gata.
Maurice Druon a explorat cu măiestrie una dintre cele mai obscure și ofertante perioade istorice.
Suntem în Franța secolului al-XIV-lea, la curtea regelui Filip al-IV-lea, cunoscut ca "cel frumos". Contextul este unul agitat pentru că ultimii cavaleri templeri sunt condamnați la moarte prin decret regal. În timpul execuției, liderul templierilor aruncă un blestem teribil asupra regelui "până la a treisprezecea spiță a neamului", dar și asupra papei și a judecătorului responsabil. Acesta fiind de fapt catalizatorul întregii acțiuni ce urmează să ne fie expusă.
Situația este cum nu se poate mai complicată, deoarece linia tronului nu este complet securizată, cei trei fii ai regelui fiind lipsiți de moștenitori, iar năpasta amenință din umbră, atât pentru capetele încoronate, cât și pentru curtenii sau oamenii de rând. Foametea devine o realitate urâtă, iar urzelile politice ridicate la rang de artă mătură destine, expunând rivalități de familie, trădări, adulter, războaie, sădind treptat semințele potrivite pentru prăbușirea unei dinastii.
Fiind sursa de inspirație a celebrei serii fantasy "Cântec de gheață și foc", mi-a plăcut mult să descopăr similaritățile poveștilor.