Viata ca un film

Autor: Valerie Perrin

Ca și cum n-ar fi avut parte de suficientă confuzie în viața ei, Agnès – scenaristă și regizoare care n-a mai creat nimic de când actorul principal și soțul ei a părăsit-o – primește o veste care îi aruncă în aer echilibrul fragil: mătușa ei a murit. Pare un fapt banal, numai că mătușa ei murise deja cu trei ani înainte.

Dacă nu este cumva o greșeală, atunci cine a fost înmormântat sub numele mătușii Colette, unde a fost mătușa în cei trei ani care s-au scurs și mai ales de ce toată această farsă sinistră? Întoarsă în micul oraș de provincie pentru a-și identifica mătușa decedată și a se ocupa de funeraliile ei, Agnès descoperă pas cu pas atâtea fire care duc la atâtea personaje și atâtea povești, datând din anii războiului și până la prezentul misterios, încât nimic din ce crezuse până atunci despre cei din jur și despre sine nu mai rămâne cum a fost.

Copii adoptați, un pian care își regăsește proprietarul, un club de fotbal și o suporteră devotată, un circ, un castel, fotografii, plus o valiză de casete înregistrate și, desigur, un criminal – toate acestea și multe altele sunt piesele unui puzzle pe care Valérie Perrin îl construiește și ni-l dezvăluie, smulgându-ne câte un strigăt de surpriză la fiecare mutare.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net
Rating general
4.6
7 evaluări Acțiune
4.4
Personaje
4.6
Scriitură
4.6
Finalul
4.6
Estetică
Coperta, calitatea generală a tiparului, mărimea textului, etc.
4.9
  • ISBN: 978-630-342-587-0
  • Editură: Litera
  • Categorie: Ficțiune literară
  • Traducere: Andreea Nastase
  • Nr. pagini: 460
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2025

Alte cărți de Valerie Perrin

Valerie Perrin

4.5

Valerie Perrin

4.5

Valerie Perrin

3.7

Recenzii

Mi s-a părut o carte excepțională, care m-a prins de la început prin emoție și mister. Mi-a plăcut foarte mult modul în care sunt construite personajele și felul în care poveștile se leagă între ele. Pentru mine, a fost o lectură memorabilă și profundă.

Acțiune
5
Personaje
5
Scriitură
5
Finalul
5
Estetică
Coperta, calitatea generală a tiparului, mărimea textului, etc.
5