Vrajitoarea de la Iazul Mierlei

Mi-a placut,a fost ,intr-un fel,ceea ce ma asteptam de la o carte a carei actiune se desfasoara in secolul XVII.Dar mi-a placut Kit Tyler,care a venit fetita si va pleca femeie.S-a maturizat,sederea in colonie a fost ca o calatorie initiatica,a inteles ce e viata,a inteles ca poate fi stapana pe destinul ei,ceea ce facuse la randul lui si unchiul Matthew,pe care a ajuns sa-l inteleaga.Si mi-a placut povestea de dragoste care doar se intuieste,e ceva ce pluteste in aer,ca o mireasma si am inteles ,doar pe la sfarsit de ce sunt doua fete pe coperta(e defapt aceeasi fata-cea care a fost si cea care a devenit Kit).

O carte foarte simpatică despre o tânără care, în sec XVII, este nevoită să-ți părăsească locuința din Barbados, pentru a locuia cu mătușa ei care trăia într-o colonie PURITANĂ din Conneticut, America.

Aici găsește o comunitate vezi Doamne religioasă, cu reguli stricte, cu bârfe duse la extrem, până la limita ridicolului.

Este interesant să observăm diferența de cultură, de la o fată liberă care trăia pe plajă și a învățat să înoate înainte să meargă, la o comunitate care credea că femeile care nu se îneacă atunci când ajung în apă sunt vrăjitoare. Hahaha, dar nu e chiar de glumă, au murit femei, arse pe rug, folosind acest pretext.

Hmmm, oare a contat că erau singure, fără soț, fără tată și că DEȚINEAU PĂMÂNT? Eu zic că ceva, ceva a contat.

Kit ajunge aici și întâlnește o femeie quaker care era marginalizată, dar întâlnește și iubirea...