🌊 "Poticnelile, ineficiența, prostia și beția nu puteau duce decât la dezastru. Un marinar spunea că nava de război este "o mașinărie umană, în care fiecăre om este o rotiță, o bandă sau o pârghie, toate mișcându-se cu o minunată regularitate și precizie după voința mașinistului — atotputernicul căpitan." ⚓️🌊
Așa cum sugerează și titlu, "Wager. O poveste despre naufragiu, rebeliune și crimă'" de David Grann este o non-ficțiune istorică, care spune povestea reală a unuia dintre cele mai celebre naufragii, soldate cu rebeliune, crimă și o imensă reziliență.
Eu nu eram mare amatoare de povești cu temă nautică, dar cartea asta a reușit să schimbe totul, oferindu--mi o experiență cinematografică prin stilul scrierii, nivelul de documentare fiind unul impresionant, ilustrațile întregind povestea. Și dincolo de orice, a fost absolut fascinant felul în care a pus reflectoarele pe capacitatatea umană de a tolera vicisitudinile vremii, durerea, boala și moartea din jur, foamea, disperarea, haosul și lipsa speranței.
În 1741 pe parcursul războiului dintre Anglia și Spania, cunoscut sub denumirea de Războiul Urechii lui Jenkins, nava britanică Wager pornește din Portsmouth alături de o escadră cu misiunea de a captura un galion spaniol încărcat de comori, supranumit și "trofeul trofeelor maritime", dar și de a stabili supremația britanică asupra rutelor navale comerciale din America Latină, rute controlate de spanioli. Anglia dorind cu ardoare o extindere a imperiului său, fiind dispusă spre orice compromisuri și sacrificii. Nava Wager a fost unul dintre acele sacrificii pentru că pornește cu un echipaj insuficient instruit (tineri neexperimentați, ofițeri bătrâni bolnavi și ologi aflați în retragere și oameni ajunși acolo în urma campaniilor de recrutare forțată în marină, care erau mult mai frecvente decât aș fi crezut).
După nenumărate încercări, printre care tifosul și scorbutul, nava ajunge pe ruta din jurul Capului Horn, una dintre cele mai periculoase zone,cu furtuni teribile și curenți devastatori: "Dintr-o dată nu doar că marinarii nu mai aveau forța de a face față mării, nici măcar nu mai știau cum să o descrie."
Naufragiul inevitabil îi aduce pe mateloți pe o insulă stearpă de pe coastele Patagoniei, descrisă ca "locul în care omul moare în sinea sa", unde începe așadar încă o luptă pentru supraviețuire, ridicând povestea la rangul unei adevărate legende despre viața pe mare.
În speranța că v-am dezvăluit suficient cât să vă stârnesc interesul, închei aici cu recomandarea acestei fabuloase povești, care mă va bântui mult timp de aici înainte.