Lacramioara Mihaela Ciobotaru

Când am auzit-o pe nepoțica mea de 13 ani ca e obsedată de carte, prima reacție a fost de ușoară îngrijorare (având în vedere ce am mai citit în ultimul timp în materie de fantasy și young adult, referindu-mă aici la scenele spicy) Daaaar, spre încântarea mea, nu a fost cazul și aici și da, dacă aș fi avut 13 ani, aș fi ținut-o într-un continuu “Awwwwwww”
Înțeleg de ce ar suspina o fată după un personaj cum e Kai, înțeleg și fascinația unui băiat pentru un personaj ca Pae, precum și încântarea adolescenților când vine vorba de aventura și puteri (genetice sau antrenate) .
Eu, cititorul adult, am apreciat descrierile detaliate, chiar dacă uneori puteau fi ușor restrânse, am apreciat antitezele și dinamica dintre personaje.
Ce nu m-a încântat prea mult, a fost asemănarea cu Jocurile foamei și indecizia protagonistei, dar în concluzie, mi-a făcut plăcere să intru în acest univers.

Recunosc ca am citit cartea datorită recomandarilor de pe retelele de socializare, dar nu este tocmai in zona mea de interes/confort literar. Astfel incat voi spune asa:
CE MI-A PLACUT
- estetica
- ideea cartii (chiar daca nu e chiar originala)
- s-a citit foarte usor, in ciuda numarului mare de pagini
- scrierea foarte cursiva, fluenta
- dinamica dintre personaje
- a avut plot bun si chiar plot twist
- ideea de "toate drumurile duc la NOI"
- partea intunecata a lui Ace/Asher
- personajele secundare
CE NU MI-A PLĂCUT
- construcţia personajelor principale
- usoara lalaiala (cred ca prima parte a cartii putea fi compactata)
- expresia "femeia mea"
- unele dintre "adevarurile" alea grave, ascunse de unii fata de ceilalti si care ar trebui sa le dea viata peste cap, dar care, daca urmarim firul povestii nu ar avea cine stie ce impact major

Aș zâmbi, dacă m-ar lăsa greutatea din piept. Da, e râsul-plânsul, dar m-a cam întristat cartea. Aveam 12 ani la Revoluție, dar greutatea evenimentelor e aceeași.
Iar cartea, este fix genul ăla care place tuturor și în care fiecare găsește ceva care să-l miște: fie umorul, satira, fie memoria timpurilor .

Foarte interesant de la început până la sfârșit, iar abordarea mi-a plăcut maxim. Finalul m-a luat prin surprindere si m-a întristat în același timp.
Bine structurat, personaje cu dinamica, plot twist, are romanul acesta de toate. I-am luat jumate de steluță doar pt ca mi se pare puțin plauzibila o punere în scenă atât de elaborat într-un timp atât de scurt, de către o persoană cu o pregătire diferită.

Un trecut care bantuie. Un prezent care schimba tot ce stiai despre trecut si tot ce vei fi in viitor.
O poveste dinamica, cu personaje marcate din toate punctele de vedere, cu traume grele, personaje care se zbat intre frica, lasitate, dorinta si neputinta de a depasi momente marcante din trecut. Iar tradarea este cea care acapareaza intregul.
Mi-a placut dinamica povestii si povestea in sine, doar ca pesimismul e la cote maxime in poveste.

Meh …

Din pacate nu am rezonat cu aceasta carte din serie, la fel cu primele doua.
Personajele sunt bine construite, actiunea e acolo, traumele si emotiile sunt la cote inalte, INSA, mi s-a parut mult prea mult pentru niste copii de 15-16 ani; la ce experiente au personajele, a fost foarte usor sa uit varsta acestora.
De asemenea, avand in vedere ca stiam din cartile anterioare care e deznodamantul povestii, stiam episoadele-cheie (chiar daca din alte perspective), m-am asteptat la mai mult accent pe acestea din urma, asa cum au fost ele vazute/simtite/traite de Joey si Aoife.
Poate si cele de mai sus, au dus pentru mine la o lectura destul de lenta si greoaie.