Lacramioara Mihaela Ciobotaru

Mi-a făcut mare plăcere să citesc această carte. A avut cam de toate: personaje bine conturate într-o lume distopică, dialoguri decente, plot, scriere cursivă, spice cu limita; a reușit să smulgă reacții de toate felurile, dar mai ales să-mi ațâțe dorința de a lăsa totul și a citi în continuare, iar după ce am terminat să mă întreb:”Ok, eu ce fac acum?”
Trecând peste vibeul puternic de “A 4a aripă” (fără dragoni însă), pot spune ca e unul din romanele mele fantasy preferate.

O carte interesantă, cu întrebări la care nimeni nu si-ar dori să afle un răspuns pe propria piele:
- ce ai face dacă ai afla ca soțul tău a făcut ceva rău, grav în trecut ?
- o greșeală comisă în trecut, te “anulează” pe tine, cel din prezent?
- cum ai reacționa dacă ai afla ca soțul tău s-a îndrăgostit de cea mai bună prietenă sau de sora ta?
- ești dispus să îți sacrifici familia, confortul cotidian pentru dreptate ?
Mi-a plăcut cum a conturat autoarea personajele, mi-a plăcut “rețeaua” construită și efectul fluturelui, iar epilogul m-a dat gata.

Grea carte, greu subiect. Plutește “disfuncțional” în aer de la început până la sfârșit. Mi-a dat fiori cartea, recunosc.
Mi-a plăcut construcția personajelor și e pentru prima dată când întâlnesc un animal în contextul din această carte; interesant, ce să zic? Ajunsesem la un moment dat sa bănuiesc ca fiecare dintre personaje este legat în același fel de Ted, Lauren și Olivia (încerc să nu dau spoilere 🤭).
Chiar dacă per ansamblu, romanul mi s-a părut un studiu amănunțit de caz și nu pot spune ca e cel mai plăcut/usurel subiect, nu îi pot oferi mai puțin de 4 ⭐️

Da, ce să zic? M-au prins bine de tot personajele Ramonei și poveștile lor. Mi-a plăcut dinamica dintre personaje, apariția protagoniștilor din celelalte cărți ale seriei. Foarte plăcut de citit. 🩵🩵

Nu pot să spun ca e o carte slabă. E bine construită, cu discurs cursiv, foarte ușor de citit. Personajele stârnesc sentimente, avem și ceva plot twist (chiar dacă destul de previzibil). Mi-ar fi plăcut totuși ceva mai multă introspecție.

Nu știu dacă am eu așteptări prea mari de la autoare, dar nici de data asta nu m-a dat pe spate și nu m-a surprins cu nimic. Nu numai ca nu a adus nimic nou, dar : bărbatul perfect la suprafață (identic cu soțul din Menajera), nămeții care blochează personajele, sora . Foarte previzibil totul . Pffff…
Nu zic “Nu citiți, pt ca pierdeți vremea”, dar dacă sunteți consumatori de thriller, e posibil să fiți dezamăgiți . În schimb, dacă abia ați intrat în lumea acestui gen, este o lectură plăcută.

Pentru mine a fost o lectură mai mult decât plăcută.
Imaginile nu sunt cele mai prietenoase, multe dintre personaje nu sunt tocmai agreabile, însă totul conturează atât de curat și dur în același timp, frânturi din viața lui 1790-1800.
Până la sfârșitul romanului nu am știut ca Martha Ballard a fost o persoană reală și ca romanul a fost inspirat din viața acesteia( având ca punct de plecare jurnalele scrise de ea), și asta mi-a mai dat un fior.

O lectura destul de dura, mare atentie la TW. Dar am citit-o cu mare placere, poate si datorita evolutiei in stitlul de scriere al autoarei, dar mai ales in modul in care au fost create personajele. Comparativ cu primul volum al seriei, acesta e pe o treapta superioara.
Am suferit alaturi de Maksim si Julia, am stat cu inima stransa in speranta reusitei in actiunile lor, m-am revoltat (putin spus) si recunosc ca m-am surpris de mai multe ori gandind la ce as fi eu in stare sa le fac unora ca Ivan, Alek si toti nenorocitii de teapa lor. Iar Julia cred ca va ocupa un loc fruntas in topul meu lunar al personajelor feminine.