Lacramioara Mihaela Ciobotaru

Nu e povestea clasica despre vrăjitoare, ci mai degrabă povestea clasică despre puterea lăuntrică a femeilor. Da, știu, am auzit și auzim asta mereu, uneori in contextul feminismului extrem, ceea ce nu e cazul și aici.
3 femei, generații diferite, legate prin sânge și nume, femei care împărtășesc aceeași soartă: de a trăi sub semnul patriarhatului și al abuzurilor: Altha abuzată de comunitatea care o acuză și judeca pentru vrăjitorie, Violet abuzată de tată și (fizic) de vărul îndepărtat, Kate abuzată de soț, toate reușind într-un final să fie stăpâne ale propriei vieți.
Ce mi s-a părut extrem de interesant, e faptul ca povestea Althei e spusă la persoana 1, iar cea a lui Violet și a lui Kate la persoana a 3a.
Mi-au plăcut laitmotivele și simbolurile (corbul, pana, pădurea/natura, insectele, culoarea roșie, înălțimile care par să le ajute pe protagoniste a-și manifesta puterile).
Mi-a fost frică pentru protagoniste, am fost furioasă și scârbită pe/de unele personajele masculine, am simțit.

Din păcate, o altă dezamăgire de la Freida McFadden; nu e cea mai slabă carte, dar cu siguranță mă așteptam la mult mai mult din partea ei.
Personajele sunt terne, subiectul nu e original, totul extrem de previzibil ( și chiar dacă nu ar fi așa, faptul ca se clarifică lucrurile pe la mijlocul cărții, nu ajută deloc), răsturnările de situație sunt caricaturistice, iar elementul ăla care se vrea neașteptat și “mind blowing” mie mi-a dat mai mult o stare de nervi.

Pentru mine e la categoria “Meh”
Înțeleg ca e continuarea romanului “La bine și la rău”, pe care nu l-am citit și cred ca e mai bine așa, pt ca astfel am fost curioasa pana la un punct.
Se pare ca protagonista noastra e urmărită de “blestemul incornoratei”, deoarece și soțul din acest roman o înșeală, astfel ca urmărim în prea multe pagini planul ei de răzbunare. Aflăm (sau ni se confirma) faptul ca Sarah este o ticaloasa psihopata 🫢, Bob un mic fraier cu pretenții de om inteligent, iar poliția e peste tot, dar niciodată unde și când trebuie.
Răsturnările de situație nu mi-au dat lumea peste cap, întrucât am intuit destul de repede totul.
Ce mi-a plăcut însă în roman, a fost dinamica dintre Sarah și Bob (un fel de Brad și Angelina în “Dl. și Dna Smith, dar în alt plan, evident)
Sunt șanse mici să citesc primul roman din serie, iar pe următorul ( pt ca autoare lasă de înțeles ca va mai urma unul) l-aș citi doar în speranța ca Sarah va fi prinsă.