Lacramioara Mihaela Ciobotaru

Nu am reușit să rămân conectată la poveste, în ciuda elementelor care îmi plac de obicei la un thriller. E mai degrabă o nuvelă, grăbită și ușor haotică. De obicei nu adorm când citesc, dar acum, vai !
Scrierea nu e cea mai cursivă, personajele nu sunt cel mai bine construite, plot twist-ul previzibil și parcă lipsesc fragmente întregi care să aducă ceva lumină asupra a ceea ce se întâmplă.
Din păcate, pentru mine a fost dezamăgitor.

Mi s-a părut greu de citit și pătruns sensul poveștilor, într-o scriere greoaie și nu am reușit să dau de acele povești de iubire promise în sinopsis.
De apreciat simbolistica, dar de cele mai multe ori am avut senzația ca citesc descântece și m-am cam și plictisit pe alocuri(chiar am fost tentată să îi dau DNF), dar am strâns din dinți, pt ca este scurtată.

Duios

Din motive neînțelese de mine, am ales să o citesc noaptea. NU FACEȚI ASTA !!!
Nebunia începe când Eve și partenera ei Charlie cumpără o casă veche și izolată pt a o renova și vinde ulterior. În una din zile, când Eve rămâne singură acasă, îi bate la ușă Thomas, însoțit de familia sa (Page și cei 3 copii), care susține ca aceea e casa copilăriei lui și ar vrea câteva minute să o poată vedea (nostalgie, amintiri etc). Pt ca nu poate refuza, Eve acceptă, în ciuda tuturor sentimentelor de rău augur și a intuiției care îi spune să nu facă acest lucru. Din acest punct, începe avalanșa : străini pe care nu îi poți scoate din casa ta, un subsol labirintic -portal spre altă dimensiune/realitate/linie temporală, un pod capcana, viscol, doar câteva figuri în plus ( o vecină care pare a încerca să te prindă și un pustnic care pare a te avertiza), o jucărie înfiorătoare, senzația ca ești pândit la orice pas și FOARTE MULTE ÎNTREBĂRI fără răspuns.
Cartea e foarte bine scrisă, iar dacă ești amator de horror, ești unde trebuie. Eu i-am luat o steluță pt ca nu e genul meu de confort și mi-a dat și coșmaruri 😬🫨

Am citit-o pe nerăsuflate (ok, se și citește ușor) și chiar mi-a placut; s-a mulat foarte bine pe nevoia mea de suspans și mister ( fiind consumatoare de thriller). Citesc foarte rar romance, doar dacă e încorporat în alt gen, dar mi-a plăcut dinamica dintre cele două personaje (insa m-a cam dus cu gândul la Violet și Xaden).
Îmi place modul în care a fost scrisă și structurată cartea, nu am prea înțeles în schimb fragmentarea, capitolele consecutive cu același titlu (urmărind același personaj), iar despre estetica cărții … nota 10.
Și sper din tot sufletul ca vom afla cât de curând ce se întâmplă cu Cassian.

Tulburător, intrigant, întunecat.
Inițial mi-a dat un vibe de Agatha Christie, abordând imaginea celor izolați pe insulă, fără contact cu lumea exterioară, dar pe parcurs, și mai ales în final, s-a spulberat total această iluzie.
Membrii familiei Darker, împreună cu Connor(un fel de băiat de suflet, pseudo-adoptat), se reunesc pentru a o sărbători pe Nana, la împlinirea celor 80 ani, mai ales ca aceasta crede ca ar fi ultima ei aniversare. Familia e disfuncționala, cu membri colorați, dar nu în cele mai fericite culori:
- Frank- fiul Nanei/bărbatul familiei, un muzician mediocru, care și-a pus mereu orchestră pe primul plan, în detrimentul familiei
- Nancy -nora/fosta soție a lui Frank, mamă doar cu numele pt cele 3 fiice, actrița ratata și narcisistă
-Rose - nepoată cea mare, geniu introvertit, singuratic, veterinar
-Lily- mijlocia, preferata mamei, superficială, fără slujbă, trăiește pe spinarea tuturor
-Daisy- mezina, născută cu o boala de inimă, așteptând mereu încă o moarte, preferată bunicii, fără o viață proprie
-Trixie- fiica lui Lily, adolescenta-copil, șoricel de bibliotecă
- Connor-baiatul din vecini, adăpostit în copilărie de Nana și subiectul iubirii/obsesiei celor 3 surori.
Dinamica dintre membrii familiei este fix cum te-ai fi așteptat, având în vedere ca autoarea îi prezintă de la început, chiar și atunci când încep să moară pe rând, la fiecare oră, iar criminalul lasă în urmă indicii ale motivului crimelor.
Teama, disperare, bănuieli, se succed până în final, unde avem o spectaculoasă răsturnare de situație.
Ce mi-a plăcut mai puțin:
-relația dintre personaje și reacția lor la fiecare crimă
- desfășurarea ușor cam lentă pe alocuri.

Nu e povestea clasica despre vrăjitoare, ci mai degrabă povestea clasică despre puterea lăuntrică a femeilor. Da, știu, am auzit și auzim asta mereu, uneori in contextul feminismului extrem, ceea ce nu e cazul și aici.
3 femei, generații diferite, legate prin sânge și nume, femei care împărtășesc aceeași soartă: de a trăi sub semnul patriarhatului și al abuzurilor: Altha abuzată de comunitatea care o acuză și judeca pentru vrăjitorie, Violet abuzată de tată și (fizic) de vărul îndepărtat, Kate abuzată de soț, toate reușind într-un final să fie stăpâne ale propriei vieți.
Ce mi s-a părut extrem de interesant, e faptul ca povestea Althei e spusă la persoana 1, iar cea a lui Violet și a lui Kate la persoana a 3a.
Mi-au plăcut laitmotivele și simbolurile (corbul, pana, pădurea/natura, insectele, culoarea roșie, înălțimile care par să le ajute pe protagoniste a-și manifesta puterile).
Mi-a fost frică pentru protagoniste, am fost furioasă și scârbită pe/de unele personajele masculine, am simțit.

Din păcate, o altă dezamăgire de la Freida McFadden; nu e cea mai slabă carte, dar cu siguranță mă așteptam la mult mai mult din partea ei.
Personajele sunt terne, subiectul nu e original, totul extrem de previzibil ( și chiar dacă nu ar fi așa, faptul ca se clarifică lucrurile pe la mijlocul cărții, nu ajută deloc), răsturnările de situație sunt caricaturistice, iar elementul ăla care se vrea neașteptat și “mind blowing” mie mi-a dat mai mult o stare de nervi.

Pentru mine e la categoria “Meh”
Înțeleg ca e continuarea romanului “La bine și la rău”, pe care nu l-am citit și cred ca e mai bine așa, pt ca astfel am fost curioasa pana la un punct.
Se pare ca protagonista noastra e urmărită de “blestemul incornoratei”, deoarece și soțul din acest roman o înșeală, astfel ca urmărim în prea multe pagini planul ei de răzbunare. Aflăm (sau ni se confirma) faptul ca Sarah este o ticaloasa psihopata 🫢, Bob un mic fraier cu pretenții de om inteligent, iar poliția e peste tot, dar niciodată unde și când trebuie.
Răsturnările de situație nu mi-au dat lumea peste cap, întrucât am intuit destul de repede totul.
Ce mi-a plăcut însă în roman, a fost dinamica dintre Sarah și Bob (un fel de Brad și Angelina în “Dl. și Dna Smith, dar în alt plan, evident)
Sunt șanse mici să citesc primul roman din serie, iar pe următorul ( pt ca autoare lasă de înțeles ca va mai urma unul) l-aș citi doar în speranța ca Sarah va fi prinsă.