Daisy Darker

O carte cu mult potențial, dar construcția a lăsat de dorit. Autoarea nu a fost atentă și unele detalii au fost lipsite de logică. De asemenea, după ce afli finalul și te întorci la primele pagini, îți dai seama că unele replici nu își aveau rostul. Sunt convinsă că la o recitire atentă ies și alte detalii nepotrivite la iveală.

În plus, multele pagini cu întoarceri în timp au frânat suspansul din carte. Prea multe detalii din trecutul familiei pentru o carte care ar fi trebuit să te țină cu sufletul la gură.

De apreciat ideea în schimb, inspirată din stilul Agathei Christie (Zece negri mititei).

❗SPOILER ALERT ⬇️⬇️⬇️

1. La începutul cărții, Nana vorbește cu Daisy în momentul în care tânăra ajunge la Seaglass. Cum face asta, din moment ce ea nu o aude și nu o poate vedea, Trixie nefiind prin preajmă?
2. Cum ar fi putut o femeie de 80 de ani și o adolescentă de 16 să mute cadavrul unui bărbat, fără să facă zgomot și fără să atragă atenția celor care sunt în casă?
3. Sunt multe scene în care personajele reacționează complet nepotrivit în fața uciderii părintelui/surorii, cu prea mare detașare, deși se declară afectate. Chiar și la scena din final, unde Conor o accidentează pe Daisy, Rose și Conor vorbesc despre viitorul relației lor, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Tulburător, intrigant, întunecat.
Inițial mi-a dat un vibe de Agatha Christie, abordând imaginea celor izolați pe insulă, fără contact cu lumea exterioară, dar pe parcurs, și mai ales în final, s-a spulberat total această iluzie.
Membrii familiei Darker, împreună cu Connor(un fel de băiat de suflet, pseudo-adoptat), se reunesc pentru a o sărbători pe Nana, la împlinirea celor 80 ani, mai ales ca aceasta crede ca ar fi ultima ei aniversare. Familia e disfuncționala, cu membri colorați, dar nu în cele mai fericite culori:
- Frank- fiul Nanei/bărbatul familiei, un muzician mediocru, care și-a pus mereu orchestră pe primul plan, în detrimentul familiei
- Nancy -nora/fosta soție a lui Frank, mamă doar cu numele pt cele 3 fiice, actrița ratata și narcisistă
-Rose - nepoată cea mare, geniu introvertit, singuratic, veterinar
-Lily- mijlocia, preferata mamei, superficială, fără slujbă, trăiește pe spinarea tuturor
-Daisy- mezina, născută cu o boala de inimă, așteptând mereu încă o moarte, preferată bunicii, fără o viață proprie
-Trixie- fiica lui Lily, adolescenta-copil, șoricel de bibliotecă
- Connor-baiatul din vecini, adăpostit în copilărie de Nana și subiectul iubirii/obsesiei celor 3 surori.
Dinamica dintre membrii familiei este fix cum te-ai fi așteptat, având în vedere ca autoarea îi prezintă de la început, chiar și atunci când încep să moară pe rând, la fiecare oră, iar criminalul lasă în urmă indicii ale motivului crimelor.
Teama, disperare, bănuieli, se succed până în final, unde avem o spectaculoasă răsturnare de situație.
Ce mi-a plăcut mai puțin:
-relația dintre personaje și reacția lor la fiecare crimă
- desfășurarea ușor cam lentă pe alocuri.