Am locuit candva aici

🏚"Odată intrați, în veci nu mai pleacă."🏚

"Am locuit cândva aici" de Marcus Kliewer este un thriller horror de debut, apărut recent și la noi, la editura bookzone.

Chiar dacă are o premisă frecvent întâlnită în acest gen, și anume cea a unei case stranii, felul în care autorul asigură emoțiile apăsătoare și acei fiori specifici genului horror, o plasează pe radarul iubitorilor de povești creepy.

Așadar, avem o casă veche și izolată, cumpărată recent de Eve și Chalie cu scopul revinderii ei după o renovare serioasă. Acțiunea începe încă din primele pagini, când Eve se trezește la ușă cu familia Faust, cu rugămintea lui Thomas, tatăl, de a-l lăsa să le arate copiilor casa unde a locuit în copilărie, și de aici și titlu. În ciuda instinctului cum că ceva e bizar, Eve se simte prost să-i refuze și le permite un tur al casei, ceea ce setează scena ideală pentru debutul unor episoade cel puțin inconfortabile și/sau de-a dreptul halucinante.

Am simțit-o ca pe o tulburătoare criză de anxietate, așa cum bine se menționează și pe copertă. Și m-a determinat să mă întreb constant cum ar fi dacă scenariul x e mai plauzibil decat scenariul z și care e de fapt realitatea. Cred că e genul de carte despre care nu are rost să zic prea multe pentru a nu strica suspansul.

Experiența coșmarescă propusă de autor nu va fi pe gustul tuturor, de altfel am citit multe păreri negative la adresa cărții, dar pentru mine a funcționat. Poate și pentru că a fost un buddy read alături de câteva dintre colegele mele dragi de la #thethrillerclub, iar faptul ca am împărtășit la cald evenimentele bizare petrecute pe parcursul celor 362 de pagini, a crescut intensitatea acțiunii.
Cred că este și o carte potrivită dacă treceți printr-un reading slump pentru că mereu mai apare câte un indiciu la final de capitol pentru a putea pune lucrurile cap la cap.

Totuși, mi-aș fi dorit să nu rămân cu atâtea întrebări după ce am închis cartea. Însă dacă autorul și-a propus să planteze suficiente semințe cât să stârnească imaginația, atunci într-adevăr i-a ieșit.

Din motive neînțelese de mine, am ales să o citesc noaptea. NU FACEȚI ASTA !!!
Nebunia începe când Eve și partenera ei Charlie cumpără o casă veche și izolată pt a o renova și vinde ulterior. În una din zile, când Eve rămâne singură acasă, îi bate la ușă Thomas, însoțit de familia sa (Page și cei 3 copii), care susține ca aceea e casa copilăriei lui și ar vrea câteva minute să o poată vedea (nostalgie, amintiri etc). Pt ca nu poate refuza, Eve acceptă, în ciuda tuturor sentimentelor de rău augur și a intuiției care îi spune să nu facă acest lucru. Din acest punct, începe avalanșa : străini pe care nu îi poți scoate din casa ta, un subsol labirintic -portal spre altă dimensiune/realitate/linie temporală, un pod capcana, viscol, doar câteva figuri în plus ( o vecină care pare a încerca să te prindă și un pustnic care pare a te avertiza), o jucărie înfiorătoare, senzația ca ești pândit la orice pas și FOARTE MULTE ÎNTREBĂRI fără răspuns.
Cartea e foarte bine scrisă, iar dacă ești amator de horror, ești unde trebuie. Eu i-am luat o steluță pt ca nu e genul meu de confort și mi-a dat și coșmaruri 😬🫨

"We Used to Live Here"

From the very first line, this book was ABSOLUTELY FASCINATING. What I loved most was that I, as a reader, had something to do — the story made me work. Throughout the book, I had to decipher things, hunt for hidden messages in the text, translate passages into other languages, and crack codes. I really had to go the extra mile to uncover details and enjoy the full mystery — and wow, that was thrilling.

After I finished, I did some online research and discovered that, at the time of publication, the book sparked a real phenomenon: readers collaborating to find and solve those hidden codes. It felt like nobody could have uncovered everything alone — it required teamwork, messages exchanged between people, pieces shared and combined. That collective investigation was, for me, a wonderful idea.

The ending is open but very smartly handled. While the book works perfectly as a stand-alone, I can’t wait for a sequel or any further writing that explains more. Interestingly, most of the theories I found online point in the same direction — the clues and the final pages steer readers toward a unified interpretation. So the ending is open, yes, but it still leaves enough detail to make you feel the author meant a particular thing.

At the same time, the story is ABSOLUTELY TERRIFYING. I felt real emotion with the characters: fear, uncertainty, confusion. I got chills down my spine and found myself wanting to sleep with the light on. Questions kept rushing into my head on every page — Who is that person? What’s real and what isn’t? Are those things still there? The investigative side of the book is brilliant; I loved it.