" Îndoiala e ca o împunsătură de ac în barca gonflabilă a vieții."
Felul plin de suspans în care s-a încheiat cel de-al doilea volum din seria Miss Peregrine de Ransom Riggs, m-a făcut să încep imediat volumul 3, aici de față — Biblioteca sufletelor.
Fiorii primei iubiri continuă să se amestece cu aventura, misterul, supranaturalul și problele inițiatice la care sunt supuși eroii noștri, iar caracteristicile gotice ale poveștii devin și mai pronunțate aici, fiind până acum volumul cel mai întunecat din serie, cel puțin pentru mine. Și asta pentru că pătrundem alături de protagoniști în suburbiile Londrei victoriene, într-un loc cunoscut sub denumirea de Pogonul Dracului, o denumire ce devine echivalentul unui capăt de drum și locul unde speranțele își pierd orice putere, pentru că acolo mizeria, sărăcia lucie, abuzul, hoția, traficul de persoane și alte nelegiuiri sunt la ordinea zilei.
Încleștarea dintre bine și rău capătă noi proporții pentru că tot ce s-a construit în primele două volume ne aduce în punctul unei confruntări decisive, stabilind felul în care va arăta lumea de aici încolo pentru grupul deosebiților.
Chimia dintre personaje se cimentează cu fiecare volum, și mi-a plăcut în mod deosebit că fiecare personaj are o voce distinctă. Aici descoperim și mai multe informații despre istoria deosebiților și a ymbrinelor lor, dar și despre buclele temporale și limitele acestora, și se clarifică și adevăratele motivații ale forțelor răului, ceea ce tensionează și mai mult lucrurile și în același timp ridică miza problemei.
Încă de la primul volum am simțit o construcție similară cu cea din universul Harry Potter. Spun asta pentru că fiind o serie nu vreau să intru în prea multe detalii referitoare la cursul acțiunii ca să evit spoilerele, și poate sunteți curioși și nu știți la ce să vă așteptați legat de seria asta.