👁"Nici în somn, oamenii nu scapă de frământarea gândurilor. Sunt apăsați de frici, de uneltiri, de dureri adânci, de blesteme și rugăciuni." 👁
Iubesc poveștile fantasy, așa că eram tare curioasă să descopăr și eu universul imaginat de Marian Coman în trilogia Haiganu, mai ales că l-am mai citit pe autor și am rezonat cu stilul său.
Așa că am ajuns la ospăț exact la momentul potrivit pentru că ultimul volum a fost proaspăt scos din cuptor și cu ocazia asta întreaga serie a beneficiat de straie noi, într-o ediție de colecție, cu revizuiri și ilustrații pe măsură, întregind povestea.
Am pășit cu "Fluviul șoaptelor" în lumea de basm, dar un basm întunecat cu atmosferă apăsătoare, împânzită de zei, vrăjitori, necromanți, magi și bestii mitologice înzestrate cu puteri fantastice. Toți se străduiesc să răzbească în ținuturi revărsate, harta acestei lumi fiind una complexă, și în vremuri de răscruce, marcate de gâlceava dintre zei.
Izgonit din Cer de Pleistoros, zeul Războiului, Haiganu, zeul cu un singur ochi este osândit să trăiască pe Pământ printre muritori și să audă șuvoiul nestăvilit al rugilor și gândurilor acestora. Chinul lui Haiganu se adâncește de la o zi la alta "fiindcă nimic nu e mai dureros și mai respingător decât să vezi un zeu care a avut putere și nu mai are. Este ca și când cineva ar scoate ochiul cuiva și te-ar sili să privești în rana rămasă în urmă." Asta până când din acest tumult se desprinde o voce aparte, vocea lui Zourazi, un copil de mag. Acesta înalță spre zeul năpăstuit rugămintea de a-l scăpa din infernul în care trăiește alături de alți copii în mâna lui Dekibalos, care întruchipează răul pe două picioare, supunându-i la grele cazne: "nu se aud glasuri de prunci jucându-se, ci scâncete de osteneală și oftat de oase tinere."
M-am îndrăgostit iremediabil de proza lui Marian Coman, de modul în care împletește exprimarea arhaică și inspirația din folclorul românesc, cu ritmul alert și cu acordarea la actualitate.
Se întrevede o temă clasică, și anume lupta dintre bine și rău, dar autorul o construiește într-o cu totul altă cheie, aruncând în aer previzibilul, jucându-se constant cu nuanțele.